monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se prelungește STAREA DE ALERTĂ în România cu încă 30 de zile. Vezi măsurile

Starea de alertă se va prelungi încă 30 de zile în toată țara, începând cu 13 aprilie 2021. Restricțiile de 1 mai și de Paște rămân aceleași.

Se prelungește STAREA DE ALERTĂ în România cu încă 30 de zile. Vezi măsurile

 

Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern (HG) privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul țării, aceasta începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.


„Se propune ca în toate localitățile să se permită circulația persoanelor în afara locuinței, în perioada 1-2 mai 2021, în intervalul orar 20:00-5:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase”, potrivit proiectului de HG aflat în dezbaterea Executivului.

Comunitatea musulmană

În proiect se face referire și la comunitatea musulmană.


„În perioada 13 aprilie-13 mai 2021, comunitatea musulmană din întreaga lume va începe postul specific lunii sfinte Ramazan, care semnifică începutul revelării Coranului cel Sfânt Profetului Muhammed de către îngerul Gavriil. (…) Noaptea de Kadîr este predecesoare ca și importanță slujbei de Ramazan Bayram. În acest context, se propune ca în toate localitățile să se permită circulația enoriașilor musulmani în afara locuinței, în perioada 8-9 mai 2021, în intervalul orar 20:00-5:00, pentru deplasarea și participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan”, se mai menționează în document.

Limitarea ocupării cazărilor turistice și alte excepții

Un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pe Litoral.


Mai mult, în zilele de 23 și 30 aprilie 2021, în toate localitățile, operatorii economici care desfășoară activități de comerț sau prestări de servicii își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5:00-20:00. În intervalul orar 20:00-5:00 însă, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Pe lângă aceste noi schimbări, restul măsurilor vor rămâne aceleași.