monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc despre demiterea lui Vlad Voiculescu: „Decizia este a premierului. Fac apel la o atitudine de ecosistem, nu de EGOsistem”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit despre posibilitatea demiterii ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, în urma scandalului evacuării pacienților non-COVID din Spitalul Foișor din București, după ce acesta a fost transformat în spital COVID.

Emil Boc despre demiterea lui Vlad Voiculescu: „Decizia este a premierului. Fac apel la o atitudine de ecosistem, nu de EGOsistem”.

 

 


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că în acest moment, autoritățile ar trebui să se concentreze pe creșterea capacității locurilor de la terapie intensivă din țară, și nu pe „atacurile politice”. Declarația edilului vine în contextul scandalului evacuării bolnavilor din Spitalul Foișor din București, care a fost transformat în unitate COVID, fiind pusă în discuție posibila demitere a actualului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Boc este de părere că decizia ca acesta să fie demis îi aparține premierului României, însă în acest moment, prioritar este ca situația locurilor insuficiente de la secțiile ATI din țară să fie rezolvată de conducători.

 


Astfel, întrebat în cadrul unei intervenții la Digi24, dacă Vlad Voiculescu are vreo vină pentru ceea ce s-a întamplat la Spitalul Foișor, Emil Boc a declarat:

„Eu am condus în cadrul Guvernului o coaliție și îmi dau seama cât de complicat este. Fac apel în acest moment la calm, echilibru, raționalitate, la o atitudine de ecosistem, nu de «egosistem». Suntem toți într-o situație fără precedent. Românii trebuie să treacă cu bine peste acest vârf de pandemie. Orice discuție de acest gen, de a critica pe ceilalți nu ajută. Românii au nevoie de conducători care să arate că sunt preocupați de situația lor exactă. Avem la terapie intensivă o problemă în toată țara și trebuie să vedem cum putem să mărim capacitatea”.


Boc admite că autoritățile nu au gestionat bine situația

Edilul clujean a subliniat de asemenea că analiza gestionării situației de către ministrul Sănătății ar trebui să fie amânată pentru moment, lăudând totodată pacienții externați din unitatea medicală, pentru a face loc bolnavilor de COVID.

„Eu m-aș uita la cei de la Foișor și le-aș aduce un omagiu pentru că și-au lăsat locul lor din spital pentru ca alții să își salveze viața, acesta fiind un lucru empatic și extraordinar din partea lor. Că autoritățile nu au gestionat bine lucrurile este adevărat, dar nu e vremea acum pentru aceste analize. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce este esențial, pe lucrurile care ne unesc ca români, și nu pe cele care ne dezbină”, a mai spus Emil Boc.


Săptămâna trecută, Spitalul Foișor din București a fost transformat în spital COVID, pacienții non-COVID fiind mutați în alte unități spitalicești sâmbătă seara ori au fost externați, după caz. Decizia a fost luată deoarece Spitalul Foișor are o secție de terapie intensivă de 21 de paturi, precum și 200 de paturi pe oxigen, a declarat la Antena 3 secretarul de stat Raed Arafat.