monitorulcj.ro Menu
Actualitate

3 copii trăiesc doar cu mama, într-un fost grajd. Visul lor e o casă nouă, dar nu au bani nici de chirie. GALERIE FOTO

Trei copii din Cluj locuiesc doar cu mama, văduvă, într-un fost grajd. Visul lor e o casă nouă, iar Consiliul Elevilor le întinde o mână de ajutor.

3 copii trăiesc doar cu mama, într-un fost grajd. Visul lor e o casă nouă, dar nu au bani nici de chirie

 

 


Trei copii și o femeie din Cluj-Napoca trăiesc într-o casă care mai are puțin și se dărâmă din cauza inundațiilor care au fost de-a lungul anilor. Casa lor a fost un grajd la început, iar femeia a făcut din acel spațiu un loc în care să poată locui. Au o cameră, o bucătărie și un hol care se dărâmă de la o zi la alta.

Grajd transformat în casă, locul unde locuiesc o familie din Cluj

Ana Maria Kovacs este o mamă eroină pentru cei trei copii ai săi. Soțul femeii a murit în anul 2018, după ce doctorii au descoperit că avea cancer pulmonar. Femeia, rămasă pe cont propriu a început să lucreze și să își cei trei copii.


„Totul a pornit cu câteva luni înainte de a muri soțul meu. Cât el a trăit, muncea cu ziua peste tot. Cât timp a trăit el, noi nu am dus lipsă de nimic. Eu nu munceam pentru că trebuia să am grijă de copii. El a murit în anul 2018, de cancer la plămâni. Când s-a îmbolnăvit și nu mai putea lucra, m-am angajat eu la un restaurant pentru a întreține familia. Eu suportam cheltuielile de spitalizare și îngrijeam copii. Și atunci a fost o perioadă foarte grea”, a declarat pentru monitorulcj.ro Ana Maria Kovacs.

După durerea prin care a trecut după ce și-a îngropat soțul, Ana Maria a conștientizat că trebuie să meargă mai departe pentru familia sa. Cei trei copii primesc o pensie de urmaș în valoare de 2.400 de lei. Până acum trei săptămâni, aceștia erau toți banii pe care îi aveau în casă. Lucrurile s-au mai îmbunătățit, atunci când Ana Maria s-a angajat la Napochim.


„De trei ani întrețin casa cu totul. Copiii au și o pensie de urmaș destul de consistentă, zic eu, dar cu toate acestea nu ne ajung banii pentru a ne muta într-un loc mai bun. Eu m-am angajata de trei săptămâni și am un salariu minim pe economie, adică 1.600 de lei pe contract. Pensia copiilor este de 2.400 de lei. Când faci un calcul ți se pare că este un buget ok, dar având în vedere cât de scumpe sunt toate lucrurile în ziua de azi, abia reușesc să trec luna. Ei cresc de la o zi la alta, trebuie să le cumpăr haine, rechizite și plus alte cheltuieli la școală. Pe lângă asta, trebuie să cumpăr și mâncare și să plătesc utilitățile”, a explicat mama copiilor.  

Ana Maria muncește zi de zi pentru cei trei copii, dar oricât și-ar face calculele, banii nu ajung pentru că mereu apar o factură prea mare sau anumite cheltuieli pentru educația fiilor săi.


„Oricât aș împărți bani și oricât aș «tăia de la gură», tot nu îmi ajung banii pentru trei copii. Trebuie să îi trimit la școală, să îi îmbrac, să îi hrănesc și plus cheltuielile casei care nu sunt nici astea mici. Nu îmi permit să mă mut într-o chirie, pentru că sunt foarte scumpe. Dacă eu plătesc chiria și educația copiilor, noi nu mai mâncăm în luna respectivă”, a povestit Ana Maria.

Telefoane pe abonament pentru școala online

Școala online i-a lovit și mai tare, pentru că acum copiii au nevoie de tehnologie pentru a participa la cursuri: „La copii le-am luat telefoane pe abonament pentru școala online, pentru că nu mi-am permis să cumpăr un laptop sau o tabletă. Nu sunt telefoane foarte performante, dar își pot face treaba cu ele și măcar au internet pentru școală. Plătesc pe lună trei abonamente plus UPC-ul”, a spus femeia.  


Pentru a se încadra în banii aceștia, femeia trebuie să își calculeze totul la început de lună. Uneori au venit facturi și de 1.100 lei, lucru care a dărâmat-o, având în vedere că abia îi ajungeau banii.

„Eu când iau pensia la începutul lunii plătesc așa: abonamentele, lumina și gazul. Astea ajung chiar și la 1.000 de lei pe lună, utilitățile fiind cele mai scumpe. Copiii nu îmi cer bani, pentru că știu cum stă treaba. Cele mai scumpe haine ale lor sunt de la magazinul chinezesc. Din restul banilor, lună de lună îmi duc băieții la tuns pentru că eu vreau să fie îngrijiți. După vin și alte cheltuieli la școală, mai ales rechizitele care sunt extrem de scumpe”, a explicat Ana Maria.

Au fost momente când nu aveau nici ce să pună pe masă, mai ales în perioada când nu avea loc de muncă. Ana Maria mereu se frământa, dar copiii o linișteau și îi spuneau că cel mai important lucru este că sunt toți împreună.

„Înainte de Crăciun abia am avut bani pentru mâncare. Pe atunci nu lucram și ne descurcam doar din pensie. Fiind iarnă, a trebuit să le iau geci și ghete pentru că nu aveau cu ce să umble. Au fost zile când veneau copiii de la școală și aveam orez cu legume în casă, atât. Ei nu sunt pretențioși, dar pe mine mă durea sufletul pentru că nu le puteam oferi o masă bună. Iar fiul cel mare mereu îmi spunea «mami nu te necăji, contează că suntem toți și suntem sănătoși». Au fost zile când aveam la masă doar macaroane goale, dar nu m-am dat bătută. Mereu i-am mulțumit lui Dumnezeu și m-am rugat. Eu i-am învățat să prețuiască ceea ce au, chiar dacă mâncăm doar o felie de pâine cu margarină, Dumnezeu ne ascultă și ne ajută în timp”, a povestit femeia, cu ochii plini de lacrimi.  

„Au fost zile când mă punem la somn flămândă, doar ca să fie ei hrăniți”

Fetița mereu observa când mama ei era supărată și mergea să o liniștească, însă Ana Maria nu voia să le spună cât de grea este situația. Momentele cele mai grele au trecut, dar cu toate acestea ei tot locuiesc în condiții precare.

„Am avut zile când eu nu mâncam nimic doar ca să le ajungă lor mâncarea. Fata venea la mine și mă întreba dacă eu am mâncat și îi spuneam că da. Eu mai răbufnesc în lacrimi noaptea, iar fata se trezește și vine la mine și mă întreba ce am pățit. Eu îi spun că nu am nimic, dar ea simte că nu sunt bine”, a continuat femeia.

Singura dorință a femeii este să aibă o casă unde să poată dormi liniștită și să aibă o baie unde să se spele. Baia lor constă acum într-un lighean și apă încălzită la aragaz. Nu își doresc lux sau alte aparaturi performante, ci doar un acoperiș deasupra capului care să nu se dărâme peste noapte.

„Eu îmi doresc să mă văd cu piticii mei undeva într-un loc bun și să avem condiții cât de cât bune. Nu îmi doresc mobilă nu știu de care. Îmi doresc să avem căldură, o baie unde să ne putem spăla. Eu când am început să locuiesc aici, era un grajd. Eu cu mâinile mele am reușit să fac acest loc să fie mai comod. Am pus două paturi într-o cameră și un dulap, acolo unde dorm copiii, iar eu dorm pe un pat în bucătărie. Am mai pus un covor și am mai cârpit pereții, dar de la atâtea inundații mai are puțin și cade holul peste noi. Banii pe care îi avem abia ne ajung, trebuie să îi calculez foarte bine lună de lună ca să nu intru în datorii. În fiecare lună apare ceva, ba o factură prea mare, ba cheltuieli în plus la școală și mereu se întâmplă să nu îmi ajungă banii.”, a explicat Ana Maria.

Elevii clujeni întind o mână de ajuntor pentru a îndeplini visul acestei familii

Consiliul Județean al Elevilor Cluj a aflat de acest caz și doresc să îi ajute prin organizarea unui eveniment care are la bază strângerea de fonduri pentru această familie. Ediția din acest an a evenimentului Zilele Elevului Clujean (ZEC) se va desfășura în mediul online în perioada 21-24 aprilie. Noutatea acestui eveniment este secțiunea  ZEC Charity în care elevii pasionați de gaming își vor putea exploata aceste abilități. Așa cum îi spune și numele, fondurile strânse din taxa de participare a fiecărei echipe vor merge către o cauză socială.

ZEC a fost inițial conceput cu scopul de a ghida elevii claselor a VIII-a în a-și alege liceul potrivit, iar mai apoi, proiectul s-a extins pe mai multe ramuri. În cadrul ZEC, elevii au oportunitatea de a participa la activităţi menite să cuprindă sferele de interes ale acestora. Proiectul vizează creşterea interesului şi implicării tinerilor în activităţile extracurriculare. Activitățile ediției de anul acesta sunt în număr de 5, după cum urmează:

-Târgul de Licee - elevii vor accesa o conferință online, unde vor avea posibilitatea să pună întrebări și să clarifice toate informațiile de care au nevoie pentru a alege liceul potrivit.

-How To Learn- eveniment dedicat unor serii de ateliere susținute de specialiști, care au scopul de a transmite un mesaj real adolescenților și tinerilor și de a-i învăța lucruri noi din diferite domenii de activitate.

-ZEC Talks- unde oameni cu povești de viață vor susține o discuție alături de participanți, prin care vor aduce în lumina tinerilor potențialul și motivația de care au nevoie pentru a crește în dezvoltarea lor.

-Concursul de Talente - se va desfășura pe baza unui colaj cu toate momentele primite de la concurenți și un juriu bine pregătit care va premia cele mai reușite momente, toate acestea fiind vizibile publicului printr-o transmisiune live, pe paginile evenimentului.

Donațiile pentru familia Kovacs se pot face în conturile de mai jos:

Cont LEI: RO35 RZBR 0000 0600 2074 5056

Cont EURO: RO83 RZBR 0000 0600 2074 9236

Cont USD: RO29 RZBR 0000 0600 2088 1837

Cod Swift: RZBRROBU.

E-mail: paypal@stergemlacrimi.ro

Pentru a dona către cazul „Maria” este necesar să specificați în titlul tranzacției: „Donație caz MARIA - ZEC”. Denumirea entității către care trebuie donat este „ASOCIAȚIA ȘTERGEM LACRIMI".

CITEȘTE ȘI:

Un tânăr din Cluj a lansat un site de comerţ online, care finanţează ONG-urile şi cazurile sociale