monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăr din Cluj, ATACAT de un bărbat nepalez. Bărbatul a mai lovit alte două persoane

Un tânăr din Cluj a fost atacat de colegul său de cameră în timpul nopții, din senin. Acesta se află momentan la spital, unde este în stare gravă.

Tânăr din Cluj, ATACAT de un bărbat nepalez. Bărbatul a mai lovit alte două persoane

 

 


Cei doi indivizi sunt angajaţi la spaţii verzi, în oraș. Ambii sunt din Nepal, dar își duc traiul în Cluj, împreună cu alți conaționali.

Bărbatul din Nepal, cel care l-a atacat pe colegul său de cameră, a primit un telefon de la familia lui, care i-a transmis că unul dintre copiii săi este bolnav. Vestea l-a neliniştit, i s-a făcut rău, iar colegii l-au dus la spital, unde i s-au dat nişte calmante.


Atacul din senin

S-a întors acasă şi a dormit, iar marți noapte bărbatul s-a trezit din somn şi, din senin, a mers în curte, a pus mâna pe un topor şi l-a lovit pe colegul său de cameră. Apoi i-a atacat şi pe alţi doi colegi.

Ceilalţi au reuşit să le sară în ajutor şi l-au imobilizat pe agresor.


Situația celor doi

Ambulanţa l-a dus la spital pe tânărul grav rănit, care a intrat în sala de operaţie. Are un traumatism cranio-cerebral sever, cu fractură craniană.

Şi agresorul a fost dus la spital pentru îngrijiri, apoi la audieri. În acest caz, procurorii au deschis un dosar penal pentru tentativa de omor şi continuă cercetările.