Actualitate
Trenurile îşi schimbă şi rangul şi tarifele. Cât va costa o călătorie?
Noul Mers al Trenurilor, care intră în vigoare din 11 decembrie şi este valabil până în 8 decembrie 2012, schimbă rangurile trenurilor de călători în Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R), pe unele magistrale fiind redusă durata călătoriei.
Tariful la trenurile Intercity şi Regio (fostele trenuri Personal) va fi păstrat, iar pentru cele de tip InterRegio se va practica un tarif intermediar între tariful celor două ranguri de tren Accelerat şi Rapid (cu aproximativ 22% mai puţin decât la Rapid şi cu aproximativ 12% mai mare decât cel de la Accelerat).
Prin tariful pentru InterRegio, abonamentele emise la trenurile Rapid vor scădea cu o sumă între 40 şi 140 de lei pe abonament, iar cele de la trenurile Accelerat vor creşte în medie cu 10 lei pe abonament.
Totodată, va fi aplicat un „procent de fidelitate”, care va menţine un tarif convenabil la călătoria cu mai multe trenuri aparţinând CFR Călători. Astfel, este vorba de reduceri de 10% pentru două trenuri, 15% pentru trei trenuri, 20% pentru patru trenuri, procentele fiind aplicate la biletele întregi adult şi 50% reducere pentru copii.
Biletul va putea fi folosit ca bon fiscal.