monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Metroul din Cluj va primi 300 de milioane de euro prin PNRR. Banii ar acoperi mai puțin de 30% din investiție

300 de milioane de euro va primi metroul din Cluj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Suma preconizată inițial pentru a fi primită prin program era de 900 de milioane de euro, iar investiția totală a metroului se ridică la 1,5 miliarde de euro.

Metroul din Cluj va primi 300 de milioane de euro prin PNRR. Banii ar acoperi mai puțin de 30% din investiție.

 

 


Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că negocierile privind Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevăd acordarea a 300 de milioane de euro pentru metroul din Cluj și alte 300 de milioane pentru metroul din București. Momentan, acordarea sumelor se află la stadiul de discuții, decizia urmând să fie luată în iunie.

 


„În ceea ce privește Clujul, în discuțiile actuale, pentru că nu e finalizat – programul se va depune la sfârșitul acestei luni și vom avea o eventuală aprobare în iunie – sunt prevăzute 300 de milioane (de euro, n.r.) pentru Cluj și 300 de milioane pentru București. 600 în total, din discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Ghinea pentru liniile de metrou”, a spus Cătălin Drulă.

Banii nu ar acoperi nici 30% din investiția totală

Astfel, cei 300 de milioane de euro pe care proiectul metroului din Cluj ar urma să îi primească reprezintă doar 30% din cei 900 de milioane de euro care ar fi trebuit să fie alocați prin PNRR. Investiția totală a metroului clujean ar putea ajunge însă la 1,5 miliarde, conform proiectului.


Chiar și așa, ministrul Drulă a precizat că „trebuie să investim cu cap. Experții Băncii Europene de Investiții ne ajută să investim cu cap”.

Boc asigură că proiectul metroului continuă

Emil Boc, întrebat, marți, de jurnaliștii monitorulcj.ro despre situația legată de banii primiți prin PNRR pentru metroul din Cluj, nu a negat că nu se va mai primi suma care era preconizată , declarând însă că proiectele merg oricum mai departe.


„Finanțările sunt complementare: din PNRR și din fondurile structurale, Programul Operațional Sectorial – POS Transport, 2021-2027. Proiectele merg mai departe”, a spus edilul.

Niciun ban pentru Centura Metropolitană

Totodată, centura metropolitană din Cluj riscă să nu mai primească niciun ban prin PNRR, proiectul fiind unul care se ridică la o investiție de 600 de milioane de euro.


„Sumele variază, suntem în momentul de față undeva la 600 de milioane de euro, dar depinde foarte mult și de ultimele detalii pe care trebuie să ni le ofere proiectanții, astfel încât să avem o valoare finală, care va fi stabilită odată cu finalizarea studiului de fezabilitate”, spunea viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, luna trecută.

Care este stadiul celor două mari proiecte?

În ceea ce privește stadiul proiectului care prevede construirea metroului de la Cluj, Primăria municipiului a anunțat la finalul lunii trecute că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul metroului. Perioada de implementare a proiectului este de aproximativ 6 ani, urmând ca metroul să fie finalizat complet la finalul anului 2026. Acest termen ar putea să nu fie unul realist totuși, mai ales în contextul actual, în care nu va mai fi primită suma preconizată prin PNRR, fapt care ar putea duce la mari întârzieri.

Și în ceea ce privește Centura Metropolitană, termenul limită pentru finalizare este anul 2026, în momentul de față, fiind în curs de definitivare studiul de fezabilitate. Acesta ar urma să se încheie în toamna acestui an, iar finalizarea centurii este pusă de asemenea sub semnul întrebării, având în vedere că e posibil ca proiectul să nu mai fie deloc finanțat prin PNRR.

CITEȘTE ȘI

Undă verde pentru metrou! A fost emis certificatul de urbanism