monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Organizatorii de festivaluri, lăsați pe dinafară! Nu au fost incluși în schema de ajutor pentru HoReCa

Organizatorii de concerte, evenimente culturale și festivaluri nu au fost incluși în schema de ajutor de stat pentru sectorul HoReCa, în ciuda faptului că aceștia au cerut sprijinul autorităților de nenumărate ori.

Festivalul Untold în anii trecuți

 

 


Organizatorii de concerte și festivaluri nu au fost incluși în schema de ajutor de stat pentru sectorul HORECA - OUG 224

 


Reprezentanții Asociației Române a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) mărturisește că organizatorii de concerte și festivaluri nu au fost ajutați de statul român, deși așa susține acesta. 

Doar organizatorii de expoziții, târguri și congrese au fost incluși în schema de ajutor. 


„AROC vine cu o dezmințire asupra faptului că sectorul organizatorilor de concerte și evenimente culturale a primit ajutor din partea statului român, așa cum se vehiculează în presă, în urma comunicatului dat de Guvernul României referitor la adăugarea acestora în OUG 224 (schema de ajutor pentru sectorul HORECA). În această schemă de ajutor au fost adăugați, în urma votului în Parlamentul României de azi, organizatorii de expoziţii, târguri şi congrese – operatorii economici care activează sub codul CAEN 8230).

Organizatorii de concerte și evenimente culturale activează sub codurile CAEN 9001, 9002, 9003, 9004, 9321, 9329 și chiar 4791 (limitat la vanzarea de bilete pentru evenimente culturale), coduri CAEN pentru care AROC, cât și întreg sectorul cultural, au cerut în repetate rânduri ajutor.


Și da, este adevărat, aceste coduri CAEN au fost subiectul unor discuții pentru introducerea între codurile CAEN eligibile pentru această schemă de ajutor pentru sectorul HORECA, însă ele, din motive necunoscute nouă, nu au mai ajuns la linia de sosire”, au transmis reprezentanții AROC. 

Sectorul cultural încă așteaptă ajutor, după 14 luni de pandemie

La 14 luni de la suspendarea activității sectorului cultural, organizatorii de evenimente și festivaluri încă cer ajutorul statului român, care, deși a fost promis, nu a venit. 


„Ținem să menționăm încă o dată, că sectorul concertelor și evenimentelor culturale așteaptă în continuare, după 14 luni de când activitatea i-a fost suspendată, ajutorul promis de autoritățile române în repetate rânduri, ajutor care nu s-a concretizat deși au existat discuții și consultări cu reprezentanți ai sectorului. Ultima variantă a schemelor de ajutor pentru acest sector a dispărut din discursul public pe data de 8 martie 2021, când pe site-ul Ministerului Culturii era publicat un articol cu caracter optimist, care promitea o ultimă dezbatere și introducerea schemei în PNRR. De atunci nicio veste, nicio comunicare publică”, a adăugat AROC. 

Organizatorii de festivaluri, atât din Cluj, cât și din restul țării, apelează iar, cu disperare, la autorități. Ei vor o schemă de ajutor dedicată sectorului cultural. 

„Cerem, pe această cale, din nou, Guvernului României să vină în sprijinul sectorului cultural prin definitivarea unei scheme de ajutor dedicate acestui sector. Fiecare zi care trece fără ca autoritățile să intervină în sprijinul sectorului șterge cu buretele efortul a mii și mii de oameni care au realizat performanțe importante în domeniu.

Subscrisa AROC, Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale, structură asociativă a organizatorilor de festivaluri și concerte din România, este formată din cei mai reprezentativi actori de pe piaţa românească (ARTmania - ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive, 3 Smoked Olives Festival, BestMusic Live/METALHEAD, Cyclic, Comparty Events - diMANSIONS Hit Music Festival, Electric Castle, Emagic Live - Awake Festival, Expirat, Fapte - Jazz in the Park, Flow Concept, Global Records, Le Bistrot Sociale, Le Petit Festival de Bucharest, Mozaic Jazz Festival, Movement Team - Sports Festival, NEVERSEA, Nuit Sociale, Centrul Cultural Plai - Plai Festival/JazzTM, Scala Events, Smida Jazz Festival, SNRS - Sunwaves Festival, Sprint Media, Summer Well, TIFF - Asociația Festivalul de Film Transilvania, The Institute, Showberry – Rocanotherworld/Classix Festival, The Mission/Fall in Love Festival, UNTOLD, VRTW, Wine and Street Food Festival, Why Not Us - Street Food Festival, Wise Factor - The Fresh)”, se arată în mesajul AROC. 

CITEȘTE ȘI:

Cîțu, replică pentru directorul Untold: „Evenimente ca Untold sau Neversea pot avea loc doar după 1 august”

 

Untold nu dă înapoi! „Vom face tot ce putem încât să avem UNTOLD 2021”