monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INTERLOP din Cluj-Napoca, arestat pentru trafic de DROGURI, în urma perchezițiilor DIICOT

Pintea Sergiu Dan, cunoscut și sub numele de „Căposu”, este unul dintre cei 11 suspecți arestați de DIICOT, în urma perchezițiilor efectuate, miercuri, în Cluj. „Căposu” este un cunoscut interlop clujean, cu mai multe dosare penale „la activ”, toate având legătură cu traficul de droguri.

INTERLOP din Cluj-Napoca, arestat pentru trafic de DROGURI, în urma perchezițiilor DIICOT .

 

 


De această dată, în dosar mai sunt implicate alte 10 persoane, în urma perchezițiilor făcute în Cluj fiind ridicate inclusiv arme și sume de bani.

 


Miercuri, 19 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în municipiul Cluj-Napoca şi în comunele Floreşti şi Baciu, județul Cluj, la locuințele a 12 persoane bănuite de trafic de droguri şi efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. 

Tot în urma perchezițiilor, 11 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, una dintre acestea fiind Pintea Sergiu Dan, zis și „Căposu”, care, conform clujust.ro, a mai fost arestat preventiv în 2018, într-un dosar care implică traficul de etnobotanice. Acesta ar fi distribuit substanțele în perioada 2016-2018.


Drogurile, vândute în Cluj

În urma perchezițiilor de miercuri, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1 kg de cannabis, aproximativ 200 de plicuri ce conțineau substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 16.620 de lei, 7.890 de euro, mai multe telefoane mobile, o puşcă airsoft, grindere, bancnote rulate, cântare electronice şi ambalaje cu urme de substanţe. 

Din cercetări a reieșit că, din 2019 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat și deținut pentru consum propriu droguri de risc și substanțe psihoactive, în județele Cluj și Hunedoara. 


Alte nume care apar în dosarul instrumentat în prezent de DIICOT Cluj, ca și complici ai lui „Căposu” sunt Hanzi Nicușor Dan, Anatal Peter Lajos, Cocoi Viorel Traian, Jurja Adrian Ioan, Ludvig Iuliu, Molodovan Domițian, Oltean Ion Cosmin, Platz Janos, Zăgrean Dumitru și Crișan Vasile Gelu.