monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ACCIDENT între bicicliști! O clujeancă și copilul său, LOVIȚI de un livrator: „Era cu ochii în telefon”

O femeie din Cluj-Napoca a povestit cum a fost accidentată de un livrator în timp ce se afla în trafic cu bicicleta. Livratorul era la rândul său pe bicicletă, iar clujeanca se afla împreună cu copilul său.

ACCIDENT între bicicliști! O clujeancă, lovită de un livrator în timp ce se afla cu copilul pe scaun: „Era cu ochii în telefon”.

 

 


„Azi, un băiat, livrator m-a accidentat pe Dorobanților, eu fiind și cu copilul în scaun. Livratorul era cu ochii în telefon și urmărea harta. Dacă ai nevoie să te uiți pe hartă, te retragi te oprești și faci asta, retras fiind. Nu am avut cum să evit impactul din păcate - pe stânga erau pietoni, pe dreapta am tras cât am putut, iar viteza a fost una mai mult decât ok, însă, m-a agațat și am căzut destul de urât, fiind necesară intervenția smurdului și a poliției.

 


Eu m-am ales cu câteva julituri nu foarte drăguțe, dar copilul este bine. Am avut un scaun foarte bun și testat riguros și a oferit o protecție ridicată, iar casca de asemenea a fost una de calitate superioară și și-a făcut treaba serios”, a povestit clujeanca, pe un grup de info trafic din Cluj.

„Ochii și urechile ciulite la drum!”

Totodată, clujeanca a dorit să transmită un mesaj tuturor biciliștilor din trafic, pentru ca aceștia să respecte regulile, cu scopul de a fi evitate incidentele de acest gen.


„Pentru bicicliștii din trafic care nu stau la culoarea roșie a semaforului, care traversează haotic străzile, care se uită pe telefon în timpul mersului. Noi toți suntem responsabili de conduita noastră în trafic și ceea ce facem îl poate afecta pe cel de lângă noi. Așadar, ochii și urechile ciulite la drum și nu în altă parte. Respectați toate regulile de circulație nu doar pentru siguranța voastră, ci și pentru a celor din jurul vostru. Aș vrea să văd în jurul meu oameni responsabili cu o conduită adecvată unui oraș aglomerat și cu o atenție sporită”, a adăugat femeia accidentată.

Sursă foto: Facebook/ INFO TRAFIC JUD. CLUJ