monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pădurea Făget, DISTRUSĂ de hoții de lemne și de cei cu mașini off-road: „De ce facem praf potecile?” FOTO

Un clujean a semnalat pe rețelele de socializare faptul că mai multe zone din pădurea Făget sunt afectate de „off-road-iști”, dar și de tăietorii de lemne.

Pădurea Făget, DISTRUSĂ de hoții de lemne și de cei cu mașini off-road: „De ce facem praf potecile?” FOTO.

 

 


„Așa arată pădurea Făget în multe zone. Dincolo de celebra deja chestiune a proprietății private, se pare că fiecare face cam ce vrea cu părticica sa, mai este dilema bătăii de joc: de ce facem praf potecile din pădure? Cei vizati, pseudo-off-road-iștii și tăietorii de lemne, că și pădurea asta e tot proprietate privată”, a scris clujeanul, pe rețelele de socializare.

 


El a postat și câteva fotografii în care se pot observa urmele de cauciucuri lăsate de cei care, deși dețin proprietăți private în pădure, le distrug la propriu, intrând cu mașini off-road ori cu cele destinate transportului de lemne.

Furtul de lemne din Făget, o practică uzuală

În pădurea Făget au fost prinși de mai multe ori hoți de lemne, acest lucru devenind aproape un „obicei” pentru aceștia.


„Azi după-amiază veneam cu mașina dinspre Făget către Grigorescu și am luat-o pe drumul Sfântul Ioan în jos. Ploua, liniște totală, puține mașini pe stradă. După ce am terminat de coborât panta, înainte de primele case și locurile unde face lumea de obicei grătare se auzeau mai multe drujbe. De curios, am tras pe dreapta și m-am băgat în pădure un pic să văd ce se întâmplă. Am întâmpinat trei bărbați care tăiau și încărcau lemne în două mașini. Am întrebat, fără niciun sens, ce fac, cu ce drept sau cu ce acte taie copacii respectivi. Normal că am fost luat în primire cu râsete și mai apoi injurii ca în cele din urmă să ambaleze drujba la intimidare”, așa suna mărturisirea unui clujean, în urmă cu doi ani, acesta fiind doar unul din cazurile în care cei care taie ilegal lemne din pădure, au fost surprinși.

Sursă foto: Facebook/ Grup Clujul Civic


CITEȘTE ȘI:

Clujul, CAMPION la infracțiuni de natură silvică! Județul este în frunte la tăierile ilegale