monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăra care a organizat petrecerea din Pădurea Hoia rămâne cu profit de 4.500 lei, după ce a fost AMENDATĂ cu 8.000 de lei

Organizatoarea petrecerii din Hoia Baciu cu peste 500 de persoane a fost amendată cu 8.000 de lei.

Tânăra care a organizat petrecerea din Padurea Hoia rămâne cu profit de 4.500 lei, după ce a fost AMENDATĂ cu 8.000 de lei

 

 


Tânăra care a organizat petrecerea cu 500 de oameni în Hoia Baciu a fost amendată cu 8.000 de lei. Cu toate acestea, în urma evenimentului, tânăra a ieșit pe plus, deoarece a vândut 500 de bilete, prețul unui singur bilet fiind de 25 de lei. Așadar, ea a rămas și cu 4.500 de lei în buzunar după ce a încasat 12.500 de lei pentru tichetele vândute. În plus, la petrecere s-a vândut băutură „la negru”, de acolo fiind obținute alte câteva mii de lei.

 


„Până în acest moment, față de tânăra de 22 de ani a fost luată măsura sancționării contravenționale în conformitate cu Legea 61/1991R, fiind aplicată o amendă în valoare de 8.000 de lei. Totodată, față de alte 3 persoane care au participat la evenimentul organizat, au fost aplicate sancțiuni la Legea 55/2020 privind unele măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19”, a transims IPJ Cluj.

Petrecere cu peste 500 de oameni în Hoia Baciu

Petrecerea a avut loc vineri seară spre sâmbătă în Pădurea Hoia Baciu, evenimentul fiind intitluat „Baieram la Pădure”. La petrecere au participat peste 500 de persoane, însă polițiștii au spart petrecerea și au trimis toți oamenii acasă.


O participantă la petrecerea ilegală organizată în noaptea de vineri spre sâmbătă în Pădurea Hoia-Baciu a povestit pentru monitorulcj.ro cum evenimentul a fost organizat în secret, iar condițiile ori măsurile de protecție pentru cei care au luat parte la petrecere au lipsit complet. Mai mult, ea acuză organizatorii de evaziune fiscală.

„Peste 500 de persoane au plătit în avans organizatoarei pe contul personal (așa cum pretindea să se conformeze cei doritori, în evenimentul postat pe Facebook), suma de 25 lei drept intrare la petrecere (evaziune fiscală), bani neînregistrați în nicio evidență contabilă, toată afacerea neavând în spate nici macar un SRL. Unde mai pui că s-au vândut toată noaptea băuturi de zeci de mii de lei (tot fără a fi înregistrați, impozitați - evaziune fiscală). Nu ni s-a emis vreun bon”, a povestit participanta.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Party-ul cu 500 de persoane din Pădurea Hoia, organizat în SECRET: „Am fugit prin pădure de poliție! Băutura s-a vândut la negru”