monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Ziua Eroilor, marcată prin depuneri de coroane la Cluj. Boc: „Cei care își prețuiesc eroii au un viitor”

Ziua Eroilor a fost marcată joi, 10 iunie, la Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca prin depuneri de coroane.

Ziua Eroilor, marcată prin depuneri de coroane la Cluj. Boc: „Cei care își prețuiesc eroii au un viitor”

 

 


Joi, 10 iunie 2021, cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor și a Zilei Înălțării Domnului, s-au depus coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român amplasat în Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca.

 


În cadrul ceremoniei, vicepreședinte CJ Cluj Marius Mînzat a rostit numele a 29 de eroi români căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operații.

„Este de datoria noastră să menţinem vie amintirea acestor eroi, care prin lupta şi prin sacrificiul lor s-au pus în slujba nu doar a neamului românesc ci şi a modernizării întregii societăţi, marcând paşi esenţiali spre ceea ce înseamnă astăzi societatea contemporană şi valorile democratice ale acesteia. Le mulțumim, așadar, eroilor noștri pentru lupta dusă sub drapelul României pentru că fără sacrificiul lor noi nu am mai fi astăzi aici”, a declarat Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj. 


Tot în contextul ceremoniilor de comemorare a eroilor căzuți pe câmpurile de luptă s-au mai depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 din Cimitirul de pe Calea Turzii, la Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece, comuna Măguri Răcătău, la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste și Monumentul Eroului Aviator Plt. Adj. Traian Dârjan din municipiul Cluj-Napoca, respectiv la Troița de pe Feleac.

Ziua Eroilor este celebrată în fiecare an, odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului.


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a ținut un discurs la eveniment:


„Dragi clujeni, o națiune care își respectă și prețuiește eroii are un viitor. A-ți prețui și respecta eroii înseamnă să dai dovadă de civilizație, de înalt spirit democratic și de prețuire pentru ceea ce ești și pentru ceea ce vei fi. Astăzi prețuim eroii națiunii române, cei care prin jertfa și sângele lor au făcut posibilă România Mare și fac posibilă viața noastră democratică de astăzi. Am citit recent într-o carte a lui Mircea Malița că ultimii 5.500 de ani de când există izvoare documentare au avut loc 14.531 de războaie în care au murit peste 3 miliarde de oameni. În toată această perioadă de timp, perioada de pace însumează doar 292 de ani, adică aproximativ 5% din timpul istoriei. În rest, omenirea a fost  prinsă în confruntări militare, politice, în care cetățenii, oamenii pământului au luptat pentru a-și păstra identitate, ființa națională, pământul și a se constitui ca națiune”, a declarat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Boc nu renunță la ideea regionalizării. „Noi încă ne conducem după modelul lui Ceaușescu”