monitorulcj.ro Menu
Actualitate

4 noi rute Wizz Air debutează de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj

Zboruri noi de pe Aeroportul din Cluj spre destinații de vacanță din Italia și Grecia.

Curse noi de pe Aeroportul din Cluj

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a anunțat lansarea a patru noi destinaţii de vacanţă spre Grecia şi Italia, respectiv Mykonos, Zakynthos, Creta – Chania şi Catania – Sicilia, operate de către compania aeriană Wizz Air, de pe Aeroportul Internațional Cluj, în sezonul de vară 2021. VEZI ÎN GALERIA FOTO PROGRAMUL COMPLET AL ZBORURILOR

Dacă în ultimii ani, pasagerii au mai avut ocazia să călătorească spre Creta – Chania şi Zakynthos, prin intermediul zborurilor charter, Mykonos şi Catania – Sicilia reprezintă noutăţi absolute pentru Aeroportul Clujean.


Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj se află printre primele 5 baze ale companiei Wizz Air de pe care se lansează zboruri spre noua destinaţie de vacanţă, Mykonos, operată începând de astăzi, 11 iunie, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni și vineri.

De asemenea, și zborul spre Catania – Sicilia va fi operat în premieră începând din 12 iunie și reprezintă a 6-a destinație din Italia spre care va zbura Wizz Air din Cluj-Napoca, după Milano, Veneția, Roma, Bologna și Bari. Zborul va fi operat în zilele de marți și sâmbătă, respectiv cu două frecvențe pe săptămână.