monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Deținut la Penitenciarul Gherla, găsit mort de paznici. Care e cauza decesului

Un deținut al Penitenciarului Gherla a fost găsit mort de paznici în timpul apelului de dimineață. Care e cauza decesului?

Deținut la Penitenciarul Gherla, găsit mort de paznici. Care e cauza decesului

 

 


Un deținut a fost găsit mort de personalul Penitenciarului Gherla, la apelul de dimineață. 

 


Deși s-au încercat manevrele de resuscitare, acesta nu a putut fi salvat. Reprezentanții Penitenciarului Gherla au anunțat că deținutul avea mai multe afecțiune, pentru care primea tratament. 

„Vă informăm că, în data de 19.06.2021, în jurul orei 7:30, cu ocazia efectuării apelului de dimineață, personalul Penitenciarului Gherla a constatat că o persoană privată de libertate nu prezintă semne vitale. De îndată, a fost alertat personalul medical propriu, concomitent cu solicitarea, prin apel 112, a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.


În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul persoanei a fost declarat la ora 08:40. Precizăm că persoana privată de libertate se afla în evidența cabinetului medical al unității cu o serie de afecțiuni pentru care i se administra tratament.

În conformitate cu prevederile legale, evenimentul a fost notificat: familiei persoanei decedate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, Poliției Municipiului Gherla și IML Cluj”, au transmis reprezentanții penitenciarului. 


CITEȘTE ȘI:

Tudor Cîrje, CONDAMNAT la 2 ani și 6 luni de ÎNCHISOARE pentru uciderea Gabrielei Rîpan