monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O grădiniță din Cluj-Napoca urmează să fie modernizată cu peste 8 milioane de lei

Grădinița „Floare de Iris”, de pe strada Războieni din Cluj-Napoca va fi modernizată. Aceasta va fi extinsă, urmând să dispună de peste 200 de locuri pentru copii. Investiția depășește suma de 8 milioane de lei.

O grădiniță din Cluj-Napoca urmează să fie modernizată cu peste 8 milioane de lei.

 

 


Un corp al clădirii va fi demolat, iar altul va fi extins, urmând ca suprafaţa existentă să fie dublată, ajungând la aproape 2.500 de metri pătraţi.

 


Astfel, grădiniţa va fi modernizată, dotată cu echipamente, dar și extinsă.

„Momentan, numărul locurilor pentru copii este de 160, urmând ca în urma implementării proiectului să ajungă la 225 locuri pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani”, a precizat viceprimarul municipiului, Dan Tarcea.


Ce lucrări sunt prevăzute?

- modernizarea și amenajarea spațiilor rezultate
- modernizarea acceselor pietonale și carosabile existente
- amenajarea de locuri de joacă și spații verzi în suprafață de 731,50 mp
- împrejmuirea existentă va suporta lucrări de reparații și modernizări și va fi dublată cu plantație de arbuști
- termoizolarea integrală a clădirii pe exterior.

Lucrările sunt prevăzute să fie finalizate în termen de 12 luni, iar valoarea investiției se ridică la 8.807.077,60 lei cu TVA, fiind finanțată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, dar și din contribuția Primăriei municipiului Cluj-Napoca, în valoare totală de 906.813,78 lei cu TVA.


Ordinul de începere al lucrărilor a fost emis în 15 iunie, a anunțat Dan Tarcea.

Ce proiecte vor mai fi realizate în anii următori în Cluj-Napoca?

Alături de proiectul care prevede modernizarea grădiniței „Floare de Iris” de pe strada Războieni, în anii următori, Primăria promite să mai finalizeze proiecte precum reabilitarea Bld. 21 Decembrie 1989, modernizarea Parcului „Ștefan cel Mare”, noul pod Oașului – Răsăritului, realizarea unui nou corp de clădire la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” (15 săli de clasă) și actualizarea Planului Urbanistic General (PUG).


Pe anul 2021, Primăria Cluj-Napoca are prevăzut un buget de 433 de milioane de euro, în creștere cu 22,88% față de bugetul pe anul 2020 (354.191.251 euro).

CITEȘTE ȘI:

Cum va arăta Spitalul Pediatric Monobloc? 500 de medici vor fi angajați, iar lucrările vor începe anul viitor