Actualitate
Prognoza meteo pentru 5 zile în Cluj! Temperaturile trec de 31 de grade Celsius
Vremea continuă să fie din ce în ce mai călduroasă la Cluj. Vezi prognoza meteo pentru 5 zile.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză meteo pentru 5 zile, în care putem observa o creștere a temperaturilor, specifică perioadelor caniculare.
Valul de căldură se intensifică în special în regiunile vestice, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat. În restul țării vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va crește mult.
Prognoza meteo pentru 5 zile în Cluj:
Miercuri, 7 iulie: cerul este mai mult senin, temperatura maximă ajunge la 31 de grade Celsius, în timp ce minima este de 16 grade Celsius, iar viteza vântului este de 8 m/s.
Joi, 8 iulie: cerul este în mare parte senin, temperatura maximă ajunge la 32 de grade Celsius, temperatura minimă la 18 grade Celsius, iar viteza vântului 5 m/s.
Vineri, 9 iulie: cerul e senin, temperatura maximă va fi de 32 de grade Celsius, minima de 16 grade, iar viteza vântului de 9 m/s.
Sâmbătă, 10 iulie: vremea se menține la fel de călduroasă. Temperatura maximă ajunge la 32 de grade Celsius, iar minima scade la 16 grade Celsius. Viteza vântului va fi de 11 m/s.
Duminică, 11 iulie: cerul va fi variabil, potrivit ANM. Temperatura maximă se menține la 32 de grade Celsius, în timp ce minima rămâne la 16 grade Celsius. Viteza vântului, de 9 m/s.
CITEȘTE ȘI:
Cod galben de CANICULĂ la Cluj! Ce măsuri de protecție recomandă autoritățile?