monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cod ROȘU de ploi TORENȚIALE în câteva localități din Cluj. PERICOL real de INUNDAȚII

Comunele Poieni și Săcuieu s-au aflat sub cod roșu de ploi torențiale, vânt și grindină. Locuitorii au primit mesaje prin RO-Alert. Pericolul de noi inundații rămâne valabil.

Cod ROȘU de ploi TORENȚIALE în câteva localități din Cluj. PERICOL real de INUNDAȚII.

 

 


„Au fost transmise mesaje de avertizare prin sistemul RO-Alert către terminalele mobile situate pe raza comunelor Poieni și Săcuieu privind  incidența unor fenomene meteo extreme COD ROȘU, în urma unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Avertizarea este valabilă între orele 14:20 până la 15:00, astăzi 16-07-2021.

 


Fenomenele meteo preconizate sunt averse torențiale care vor cumula peste 40 l/mp - în zona avertizată în ultima oră s-au acumulat peste 40...50 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

De asemenea, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis o avertizare cod portocaliu de inundații, fiind vizat și Clujul.


Bazinele hidrografice afectate:

Someș, Vișeu, Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureș, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin

Se așteaptă fenomene precum „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare”, conform INHGA.


Intervalul în care avertizarea este valabilă este 16.07.2021 ora 12:00 – 17.07.2021 ora 16:00.

Cod portocaliu de vijelii

Județul Cluj este vizat și de un alt cod portocaliu, valabil până sâmbătă la ora 06.00, fiind așteptate ploi torențiale, vijelii, grindină și furtuni cu descărcări electrice, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).


„În județele Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Alba și Hunedoara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi averse torențiale, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși local 35...50 l/mp și pe arii restrânse 60...80 l/mp”, se arată în avertizarea emisă de ANM.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Urmările DEVASTATOARE ale inundațiilor din Ocolișel. Locuitorii au rămas fără curent, iar drumul s-a rupt