monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Dubă prinsă sub barieră, la calea ferată de pe Tăietura Turcului

Un șofer „și-a încercat norocul” și a intrat pe calea ferată, în zona Tăieturii Turcului, deși semnalele luminoase erau activate, fiind la un pas de o tragedie.

VIDEO. Dubă prinsă sub barieră, la calea ferată de pe Tăietura Turcului

 

 


Șoferul unei dubițe a fost filmat marți dimineața pe Tăietura Turcului în timp ce încerca să treacă peste calea ferată, deși semnalele luminoase erau pornite, fiind blocat de bariera care s-a lăsat peste autovehicul. Norocul face că conductorul trenului a observat mașina din timp și a reușit să oprească. Un angajat al CFR a coborât apoi din tren și a ridicat bariera, iar șoferul a eliberat calea ferată.

 


„În urma verificărilor efectuate de către polițiștii  Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, s-a stabilit faptul că o autoutilitară ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu barieră, situată pe strada Tăietura Turcului, fără a păstra o distanță corespunzătoare față de aceasta, astfel că la coborâre, bariera a blocat autoutilitara”, a transmis IPJ Cluj.

Bărbatul riscă acum să se aleagă cu dosar penal pentru distrugere.


„În acest sens, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Nu este prima oară când șoferii teribiliști își forțează norocul la bariera de pe Tăietura Turcului, una dintre cele mai aglomerate artere auto din oraș. Periodic, câte o mașină este prinsă de barieră și blocată sub aceasta.


CITEȘTE ȘI

FOTO. Cum va arăta pasajul de pe Tăietura Turcului, care va fluidiza traficul în zonă