monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atenție, controale ANPC în zonele turistice! De când încep inspecțiile?

Începând de luni, 26 iulie 2021, echipe mixte de control vor fi prezente în toate zonele turistice din Ardeal, în vederea asigurării respectării drepturilor consumatorilor.

Atenție, controale ANPC în zonele turistice! De când încep inspecțiile?

 

 


Controalele vor fi făcute de Comisariatele Regionale pentru Protecția Consumatorilor din Regiunile Nord Vest, Vest și Centru, care „vor desfășura ample acțiuni de consiliere a operatorilor economici și supraveghere a pieței în zonele destinate turismului din Ardeal”, se arată într-un comunicat ANPC.

 


În comunicat se mai arată că acțiunile vor avea loc în contextul campaniei inițiate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în acest sezon estival, la nivelul întregii țări, pentru a se asigura că drepturile consumatorilor care își petrec vacanța în România, sunt respectate conform legii. 

„Colegii noștri din toată țara sunt implicați în această campanie, aflată în slujba consumatorilor care doresc să se relaxeze în concediu, în România. Așa cum am mai spus, cuvântul de ordine sub care se derulează acțiunile de consiliere și supraveghere a pieței este RESPONSABILITATE. Și mă bucur să constat că, în cele mai multe cazuri, sesiunile de consiliere a operatorior economici, realizate de comisarii noștri, au dat rezultate. Campania inițiată de noi a început pe litoral și continuă de atunci, etapizat, în toate zonele turistice ale țării. Acum e rândul Ardealului”, a declarat președintele ANPC, Claudiu Dolot.


Mai multe județe, vizate de controale

Astfel, în zonele turistice din Maramureș, Bihor, Bistrița, Alba și altele de pe teritoriul Transilvaniei, „echipele de comisari ANPC vor veghea, în următoarele săptămâni, ca vacanțele celor care doresc să viziteze aceste regiuni, să se deruleze în cele mai bune condiții, astfel încât turiștii să își dorească să se întoarcă aici, în viitor, iar faima acestor locuri să devină din ce în ce mai mare.  

ANPC îi asigură încă o dată pe cetățeni că echipele sale de comisari se află la datorie permanent, pentru a se asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate de operatorii economici, în timpul actului comercial, în conformitate cu prevederile legale”, mai transmit reprezentanții ANPC.


CITEȘTE ȘI:

Clujenii revin la viața de dinainte. Târgul „Produs de Cluj la Dej” se întoarce cu produse tradiționale și spectacole de folclor