Actualitate
Compensații financiare pentru copiii care nu prind loc la creșă, în Florești
Primăria Florești va acorda o sumă fixă de bani lunar pentru copiii care nu prind loc în creșele de stat din comună.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu local pentru acordarea unei compensații financiare pentru fiecare copil care nu prinde loc la creșele de stat din comună.
Concret, proiectul de hotărâre prevede acordarea unui ajutor financiar în cuantum de 390 de lei care se acordă lunar pentru fiecare copil de vârstă antepreșcolară, reprezentând echivalentul costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează Creșa Cetatea Fetei Florești.
„Un punct important este cel al numărului de locuri limitat în Creșa din Florești. Soluția temporară pe care o vom implementa, până la momentul în care vom avea noi creșe este aceea de a oferi compensații financiare pentru fiecare copil care nu are loc în creșele de stat din Florești. Această compensație se va putea plăti către bunicii care au grijă de ei sau către alte creșe private acreditate”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.
Acordarea ajutorului se efectuază numai pentru copilul care nu e înscris la creșă sau grădiniță în sistemul public și pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă sau grădiniță în sistem public ori nu a retras copilul.
Proiectul de hotărâre va fi supus votului consilierilor locali din Florești în ședința de joi, 29 iulie.
Lipsa locurilor la creșă este o problemă cu care municipiul Cluj-Napoca și comunele limotrofe se confruntă an de an. Anul acesta, 61% dintre copiii înscriși nu au prins un loc la creșă, mai exact 996 copii, în creștere față de anii anteriori.
CITEȘTE ȘI