monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Polițistul din Poieni care a provocat un accident în timp ce conducea BEAT va fi cercetat

Unui polițist din localitatea Poieni, judeţul Cluj, i-a fost sistat concediul de odihnă la cererea ministrului de Interne, pentru a putea fi cercetat disciplinar.

Polițistul din Poieni care a provocat un accident în timp ce conducea BEAT va fi anchetat

În urmă cu două săptămâni, poliţistul a fost implicat într-un accident rutier şi există suspiciunea că la volan era chiar el, dar fiind băut, i-a cerut iubitei să ia întreaga vină asupra ei. La presiunea mass media, Inspectoratul de Poliție Județea Cluj a demarat verificări, iar la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin s-a sesizat din oficiu un procuror și a deschis un dosar penal.

Poliţistul este cunoscut cu antecedente după ce în luna aprilie a fost implicat într-un scandal în care l-a ameninţat cu moartea pe şeful unui local, pentru că a refuzat să îl servească cu alcool. Întrebat despre această situaţie, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a precizat că îşi asumă să scape poliţia română de uscături. A dispus apoi să i se sisteze concediul de odihnă şi să fie pus la dispoziţia celor care trebuie să îl cerceteze.


„În urma apariției în spațiul public a unor informații privind producerea unui eveniment rutier în care ar fi fost implicat un polițist, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus efectuarea de verificări la nivelul Biroului Control Intern, în vederea clarificării tuturor aspectelor și a informațiilor existente. În ceea ce privește informația conform căreia agentul de poliție în cauză s-ar afla în perioada concediului de odihnă, precizăm faptul că acesta a fost sistat, în prezent lucrătorul aflându-se la serviciu și totodată la dispoziția organelor de cercetare penală și a lucrătorilor din cadrul Biroului Control Intern. De asemenea, procedura cercetării prealabile se va extinde cu privire la modul în care polițiștii care au soluționat evenimentul rutier și-au îndeplinit sarcinile și atribuțiile specifice”, se arată în informarea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.