Actualitate
Weinfest 2021, un moment istoric din punct de vedere al industriei vitivinicole
La Mediaș, vechea Metropolă de vin a Transilvaniei, va avea loc în perioada 17-19 septembrie 2021 a treia editie a festivalului Weinfest.
Anul 2021 este dedicat de organizatorii Weinfest sărbătoririi a 100 de ani de Fetească Regală, soi denumit astfel acum un secol de Ambrosi de la Mediaș, unul dintre pionierii replantării viilor din Europa, pustiite de filoxera la începutul anilor 1900. Feteasca regală provine de la Danes și era denumită anterior Danasana sau Dunesdorfer Konigsast. Cei interesați pot afla istoria soiului în cadrul prezentarii care va fi facută la eveniment, sau urmarind transmisiile live ale acestuia.
Tot in cadrul festivalului, sâmbătă 18.09.2021, în prezența invitaților de marcă și a reprezentanților industriei de profil, va fi proclamată Ziua Internaționala de Fetească regală, o premieră națională prin prisma faptului că este primul soi de viță autohtonă care va fi sărbătorit în acest fel. Data proclamata va fi cea de 3 iunie, ziua municipiului Mediaș, atestat documentar la data de 3 iunie 1267, urmând ca pentru prima dată să fie sărbătorită oficial în 2022.
Diferit de alte momente istorice va fi faptul că oricine își dorește are posibilitatea să semneze pe documentul proclamației! Astfel, cele 20 de persoane care achiziționează acces VIP vor fi invitate să-și noteze numele și sș semneze Proclamația alături de invitați, reprezentanți ai industriei și organizatori, ca martori peste timp ai acestui eveniment.
Organizatorii vă așteaptă în Piața Castelului din Mediaș, pentru a scrie istorie împreună. Vor fi degustări, muzică ambientală si live, surprize din lumea vinului, gastronomie, live cooking show, masterclass-uri de vin, expoziții, lansare de carte și nu doar atât.
În prețul biletului achiziționat, participanții vor avea posibilitatea să descopere vinurile de la producătorii aflați în cele 10 casute destinate degustării. În acest scop vor primi la intrarea evenimentului un talon alături de un pahar pentru degustare, iar la ieșire vor primi ca amintire pentru participarea la eveniment, o sticla cadou cu eticheta de 100 de ani de Fetească regală, bineînțeles cu vin din acest soi.
Accesul la eveniment este limitat de organizatori în exterior la maximum 500 de persoane/zi, iar la Masterclass-urile de interior la 25 de persoane, din cauza condițiilor pandemice.
Biletele se pot achiziționa online, în premieră pentru un eveniment desfășurat în municipiul de pe Tarnava Mare, de pe site-ul Eventim.
Organizatori Asociația Culturala Pusteblume Mediaș, Asociația Ardealul Medias, FDGR si Asociația Locului Natal cu multiple parteneriate locale, județene si naționale alaturi de Primaria Municipiului Mediaș, care vor fi anunțate. Partener de mobilitate Autoklass Sibiu – reprezentant Mercedes Benz, sponsor principal Romgaz Mediaș