Actualitate
Mâine începe Smida Jazz Festival 2021. Program complet, hartă și informații esențiale despre acces
Pe parcursul a două zile şi două nopţi, de vineri dimineaţă şi până duminică dimineaţă, 20 – 21 august 2021, în Apuseni, pe malul lacului Beliş, are loc o nouă ediţie a Smida Jazz Festival.
Participanţii pot petrece o vacanţă în munţi, în care se vor bucura de abordările curajoase în muzică ale grupurilor de jazz locale şi internaţionale, iar în timpul zilei, de activităţi în natura sălbatică a Parcului Natural Apuseni.
Participarea la Smida Jazz Festival 2021 va fi posibilă pe bază de adeverinţă de vaccinare, rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore în cazul abonamentelor şi biletelor de o zi, rezultat negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore în cazul biletelor de o zi sau dacă se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS CoV 2, pe baza unei dovezi oficiale. La festival nu va exista un punct de testare rapidă. Cele mai apropiate puncte de testare rapidă sunt la Huedin și Cluj-Napoca.
Printre cei care vor urca pe scenă se regăsesc: Eivind Aarset & Jan Bang, Gianluca Petrella “Cosmic Renaissance”, Kosmo Sounds, Fraktale, Novan Experiment, Hugo Kant, Waclaw Zimpel. Muzicienii români invitați anul acesta fac parte din grupurile UNCUT, Acetobă, Musai Soundworks, Cercul Întreg, Karpov not Kasparov și Inertia Movement.
În timpul zilei, vei găsi la Smida Jazz Festival 2021 ture cu caiace pe Someșul Cald, dialog între Iulian Tănase și Marius Chivu, o discuție deschisă între Elena Vlădăreanu și Olga Ștefan, stand up paddling tot pe râu, pe râu, pe râu, tururi ghidate pe biciclete, activități diverse cu tematică ecologică pentru copii, caving adventure (explorăm Peștera Pepii), Q&A cu Tășuleasa Social despre Via Transilvanica, atelier de creative writing cu Marius Chivu, cei de la Corpul Poetic îți vor arăta cum poezia se simte în tot corpul cu o sesiune de Spoken Poetry cu open mic, învățăm să facem fotografii în natură cu telefonul, iar în pauzele de redescoperire vorbim despre energie alternativă.
Programul complet al concertelor și activităților poate fi consultat aici: https://smidajazz.ro/info/#program.
Cum te orientezi în festival și cum găsești activitățile?
Harta festivalului, precum și punctele de interes se regăsesc în harta de aici: https://smidajazz.ro/wp-content/uploads/2021/08/Smida-2021-Harta-festival-Detaliu-Web.jpg. Participanții sunt încurajați să o descarce pe telefon sau să se folosească de hărțile de mari dimensiuni amplasate în festival pentru orientare.
Cum ajungi la Smida Jazz Festival?
Şi anul acesta va exista transport în comun Cluj-Napoca - Smida şi Smida - Cluj-Napoca. Vor exista 3 curse de plecare şi 3 curse de întoarcere, şi au fost gândite în funcţie de programul concertelor. Punctul de plecare din şi sosire în Cluj-Napoca este parcarea din faţa Cluj Arena. Punctul de plecare din şi sosire în Smida este staţia bus (la aproximativ 50 de metri de intrarea în festival). Biletele trebuie achiziționate cu minimum 24 de ore înaintea fiecărei curse și se găsesc aici: https://smidajazz.ro/info/#transport.
Campania #BiciclezzlaSmidaJazz continuă şi anul acesta, astfel bicicliştii care aleg să ajungă la festival într-un mod sustenabil vor beneficia de intrare gratuită, pe baza înregistrării într-o aplicaţie specializată şi prezentării la intrare a traseului de minimum 50 de km pedalaţi.
Alte informații importante
Cu ce poți intra în festival și camping? Cum plătești mâncarea și băuturile la festival? Unde parchezi? Cum vii cu campervan-ul sau rulota? Ai voie cu animale? Toate acestea și multe alte informații esențiale se regăsesc în regulamentul complet și ghidul cu informații esențiale de aici: https://smidajazz.ro/info-esentiale-si-regulament/
Smida Jazz Festival este un proiect cultural internațional lansat în 2016, dedicat abordărilor inovatoare în muzica jazz și explorării naturii din Parcul Natural Apuseni. Smida e locul de întâlnire a jazz-ului contemporan cu electronica, rockul, folkul, ambientalul, acolo unde inovația artistică se simte la ea acasă și unde ne provoacă să simțim, dar mai ales să explorăm….sunete, note, ritmuri. Pe scurt, înseamnă timp petrecut în natura sălbatică a Apusenilor, ziua, și muzică bună, seara.