monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Unde poți recicla uleiul uzat? Poți să primești în schimb detergent sau apă

Majoritatea românilor preferă să scape de uleiul alimentar folosit aruncându-l la chiuvetă, fără să ştie că există o mulţime de centre de reciclare în marile lanţuri de magazine şi firme specializate care-l pot lua de acasă dacă este vorba de cantităţi mari.

Lumea aruncă uleiul după gătit fără să știe ce pot primi pe el

 

Uleiul alimentar uzat are un efect devastator asupra mediului înconjurător. Un litru aruncat la canalizare poate polua un milion de litri de apă, cantitatea necesară unui adult să supraviețuiască timp de 14 ani, potrivit estimărilor existente făcute de cei de la compania Septek Systems și Asociația Națională pentru Protecția Mediului.


Reciclarea uleiului alimentar uzat prin marile lanțuri de magazine și benzinării

Carrefour

La fiecare trei litri de ulei folosit, Carrefour  oferă la schimb un litru de ulei proaspăt, marcă proprie, iar la cinci litri de ulei folosit, se primesc doi litri de ulei proaspăt. Acţiunea este implementată cu sprijinul organizaţiei ”Respiră Verde”, care va colecta şi procesa uleiul folosit pentru a-l transforma în biocombustibil şi alte derivate.


Auchan

Uleiul folosit poate fi adus în cel mai apropiat hypermarket Auchan, de unde acesta va fi transportat şi reciclat în biodisel de către un reciclator autorizat. În funcţie de cantitatea predată, prin intermediul unor parteneri, Auchan recompensează clienţii cu alte produse, apă plată AQUA Carpatica şi detergenţi de vase Fairy.


Auchan îşi propusese să colecteze 100.000 de litri de ulei alimentar uzat până la finalul anului 2021. A ajuns deja la 122.000 de litri, după cum au anunțat pe site-ul lor.

MOL România


MOL România este prima reţea de benzinării care în august 2012 a iniţiat un program pentru colectare a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecţia mediului şi la educaţia civică privind acest subiect.
 
Uleiul colectat de MOL România de la populaţie este predat şi intră în gestiunea companiei specializate Conceptoil S.R.L, care asigură transportul şi predarea cantităţii colectate la un reciclator autorizat. Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producţie. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componentă bio pentru motorină).

OMV Petrom


OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, colectează, începând cu 1 mai, ulei alimentar uzat din consumul casnic în 40 de stații de alimentare OMV din întreaga țară. Numărul punctelor de colectare urmează să crească cu alte 10 stații OMV, odată ce acestea vor primi autorizațiile necesare pentru preluarea și colectarea uleiului uzat din partea consumatorilor casnici.
 În perioada 1 mai – 31 decembrie 2021 pentru doi litri de ulei uzat se primeşte o cafea sau un voucher pentru cafea.

Cum se colectează uleiul?

După ce terminați de gătit lăsați uleiul utilizat să se răcească. După ce uleiul s-a răcit, îl strecurați pentru a elimina impurităţile şi resturile de mâncare și îl puneți într-un recipient de plastic, metal sau sticlă. Uleiul colectat este gata de a fi dus la punctele de colectare specializate pentru a fi trimis spre reciclare.

Este foarte important să eviţi amestecarea uleiului uzat cu apă, ulei de motor, uleiuri minerale, lichid de frână sau transmisie, resturi alimentare, produse chimice sau orice alte deşeuri deoarece acesta nu va mai putea fi reciclat.

De asemenea, este bine să ştiți că uleiul alimentar uzat prezintă proprietăţi de reutilizare. El poate fi transformat în combustibil biodiesel, în săpun natural, în lumânări, în soluţii de curăţare, dar şi în produs concentrat emulsionabil pentru toate tipurile de cofraje.

CITEȘTE ȘI

Un restaurant din Cluj aruncă uleiul uzat în canal. 1 litru de ulei poate să polueze 1 milion de litri de apă