monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum să-ți pornești mașina cu telefonul mobil

Distribuitorul de echipamente electronice pentru autovehicule Falcon Electronics a lansat în România sistemul Viper Smart Start, care permite pornirea motorului maşinii prin intermediul smartphone-ului, comandă care poate fi accesată din orice loc unde există semnal GSM.

De asemenea, sistemul localizează autovehiculul prin receptorul GPS inclus, poate deschide uşile maşinii, portbagajul, sau poate arma şi dezarma sistemul de securitate al vehiculului.

Pachetul Viper Smart Start este format dintr-un dispozitiv care trebuie instalat în interiorul maşinii şi conectat la sistemul de securitate. Ulterior, clienţii descarcă o aplicaţie pe smartphone-ul utilizatorului.Preţul modulului, care conţine un card SIM, este de 400 de dolari, iar sistemul de securitate Viper (în cazul în care autovehiculul nu este dotat cu unul) costă de la 740 de lei. Serviciul este gratuit timp de un an de la achiziţionarea sistemului, după care se va plăti lunar un abonament de 10 dolari.Noul produs este compatibil cu sistemele de operare iOS, Android şi BlackBerry.Directorul de marketing al Falcon Electronics, Bogdan Gheorghiu, a estimat că în primul an de la lansarea Viper Smart Start vor fi livrate pe piaţa locală aproximativ 1.000 de unităţi.Falcon Electronics, firmă cu capital integral românesc, este importator şi distribuitor de electronice auto din 1996. Reprezentanţii firmei se aşteptă pentru acest an la afaceri de peste 4 milioane euro, cu 20% mai mult faţă de anul trecut.