monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O femeie și un bărbat au furat geanta și telefonul unui bătrân, în Cluj-Napoca. Unul dintre hoți, arestat

Un bătrân a fost jefuit de un bărbat și de o femeie în Cluj-Napoca. Cei doi i-au furat geanta și telefonul mobil.

O femeie și un bărbat au furat geanta și telefonul unui bătrân, în Cluj-Napoca. Unul dintre hoți, arestat

 

Unul dintre hoți, bărbatul, a fost arestat de polițiști pentru o perioadă de 30 de zile. 


 

Furtul a avut loc în noaptea de 26 august, în jurul orei 22:30. Hoțul a fost arestat doar în cursul zilei de miercuri, 8 septembrie. 


„La data de 8 septembrie a.c., un bărbat de 34 de ani, din Cluj-Napoca, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. Din cercetări a reieși faptul că, la data de 26 august, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau pe raza municipiului Cluj-Napoca, acesta, alături de o femeie de 32 de ani, a sustras unui bărbat în vârstă de 63 de ani, telefonul mobil, precum și o geantă conținând diverse bunuri și documente personale.

În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Cluj, au desfășurat două percheziții, la locuințele celor doi, ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri de interes în cauză.


Urmare a probatoriului administrat, la aceeași dată, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat unei instanțe de judecată, care a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj”, a transmis IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:


Traficant de droguri italian, prins în flagrant în Cluj-Napoca. Polițiștii i-au percheziționat locuința

 

American, prins cu ciuperci halucinogene pe Aeroportul Cluj. Bărbatul se pregătea de festival