monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Maestrul Gheorghe Zamfir a încântat publicul în ziua 2 la UNTOLD

Organizatorii Untold au pregătit o surpriză pentru ediția 2021, iar pe Main Stage a urcat vineri maestrul Gheorghe Zamfir.

VIDEO. Maestrul Gheorghe Zamfir a încântat public în ziua 2 la UNTOLD

„Regele Naiului” a urcat vineri seara pe scena principală de la Untold și a impresionat pe toată lumea cu momentul său magic. Maestrul a intrepretat piese precum „The Lonely Shepherd” sau „M-am suit în dealul Clujului”.


Mii de tineri l-au aplaudat la scenă deschisă pe Zamfir după ce acesta și-a încheiat recitalul la Untold.

Cine este Gheorghe Zamfir ?

O legendă a muzicii, cu peste 185 de albume compuse, vândute în 120 de milioane de exemplare, Gheorghe Zamfir are în palmares compoziții recompensate cu 100 de discuri de aur și de platină, premii și distincții obținute la nivel mondial. Este primul artist român care a câștigat două discuri de aur în SUA și care a cântat în timpul mesei private a unui Papă (Ioan Paul al II-lea, în 1988).


Intitulat Regele Naiului, Gheorghe Zamfir a colaborat cu muzicieni de top: Andrea Bocelli, Ennio Morricone, André Rieu, Richard Clayderman și mulți alții. De asemenea, a compus temele din coloanele sonore ale filmelor ,,Once Upon A Time in America” și „The Tall Blonde Man with One Black Shoe”, Tarantino folosind interpretarea piesei „Lonely Shepherd” în coloana sonoră a peliculei „Kill Bill”.