monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Brățări de triaj epidemiologic de la UNTOLD, vândute la NEGRU pe internet de o tânără

O tânără a furat mai multe brățări care sunt destinate participanților de la Untold care demonstrează că au efectuat un test COVID-19 negativ și a început să le vândă pe internet.

Brățări de triaj epidemiologic de la UNTOLD, vândute pe internet de o tânără

Polițiștii clujeni au identificat o tânără care vindea brățări care se oferă doar persoanelor testate negativ la Untold, astfel fiind facilitat accesul la festival.

„În cursul zilei de ieri, 10 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca -Secția 1 Poliție au demarat verificări, în urma unei sesizări primite din partea reprezentanților festivalului Untold, despre faptul că, pe o platformă de socializare online, a fost observat un anunț prin care o persoană de sex feminin oferea spre vânzare brățări de triaj epidemiologic, pentru persoane testate negativ cu virusul Covid-19. Au fost derulate cu operativitate activități, fiind identificată persoana care ar fi pus spre vânzare brățările nedestinate comercializării, constatându-se faptul că acestea ar fi fost sustrase de la Centrul de testare al virusului Covid-19, situat pe strada Splaiul Independenței, din municipiul Cluj-Napoca. Sunt continuate cercetările privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.