monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zilele comunei Florești, SUSPENDATE din cauza pandemiei:„Trebuie să fim responsabili”

Primăria Florești a anunțat suspendarea evenimentelor dedicate sărbătoririi „Zilelor Comunei”, în urma raportărilor privind creșterea incidenței cazurilor de COVID-19 la nivelul județului Cluj.

Zilele comunei Florești, SUSPENDATE din cauza pandemiei

Autoritățile din Florești au transmis că zilele comunei nu vor mai avea loc în acest an, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 înregistrate în ultima perioadă.

„Administrația locală informează cetățenii că în urma raportărilor zilnice din ultima perioadă primite din partea autorităților județene, se comunică decizia de suspendare a evenimentului public ”Zilele Floreștiului”, programat inițial pentru perioada 17-19 septembrie a.c. Decizia a fost luată în urma creșterii constante în ultima perioadă a incidenței cazurilor de COVID-19 la nivelul județului Cluj, respectiv la nivelul UAT Florești”, au transmis oficialii din Primăria Florești.


Bogdan Pivariu a transmis câteva gânduri după anularea celui mai așteptat eveniment.

„Regret că suntem nevoiți să privăm comunitatea locală de astfel de evenimente și de momente speciale alături de artiști îndrăgiți, dar trebuie să fim resposanbili și să luăm deciziile ținând cont de situația în care ne aflăm. Din fericire, Floreștiul s-a bucurat în această vară de o suită de evenimente, care au putut fi organizate în condiții de siguranță pentru întreaga comunitate. Spre exemplu, Festivalul Internațional de Film Transilvania, (TIFF 2021) s-a organizat pentru prima dată și în comuna Florești, iar, mai apoi, am avut o primă ediție după perioada de restricții din pandemie, a Târgului ”Produs de Cluj”, sau ”Moving Florești”. Am celebrat împreună copilăria de 1 iunie și ne-am bucurat de seri de teatru în luna iulie. Sper din tot sufletul ca într-un timp cât mai scurt să putem reveni la posibilitatea organizării de evenimente publice de interes, și atât de necesare pentru sănătatea noastră ca și comunitate. Cred însă că în acest moment trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și maturitate, și să luăm decizii corecte pentru familiile noastre și pentru comunitatea în care trăim. Să rămânem în siguranță și să ne revedem sănătoși!”, a declarat Bogdan Pivariu.