monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, vizat de AVERTIZARE de vreme deosebit de rece. Sunt așteptate inclusiv NINSORI și lapoviță la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme deosebit de rece, vânt puternic, precum și ninsoare și lapoviță la munte. Avertizarea, valabilă până joi la ora 10.00.

Clujul, vizat de AVERTIZARE de vreme deosebit de rece. Sunt așteptate inclusiv NINSORI și lapoviță.

 

 


„În intervalul menționat la munte, în general la altitudini mai mari de 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10...15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.

 


Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0...3 grade, favorizând izolat producerea brumei. Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40...50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h.

Joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare”, se arată în avertizarea emisă de ANM.


CITEȘTE ȘI:

Vreme schimbătoare la Cluj. Se anunță FRIG și PLOAIE. De când se încălzește vremea?