Actualitate
FOTO. Tânăr strivit de tractorul pe care îl conducea. A MURIT, în ciuda eforturilor medicilor
Un accident mortal a avut loc noaptea trecută în jurul orei 1 în comuna clujeană Moldoveneşti. Un tânăr și-a pierdut viața după ce un tractorul pe care îl conducea s-ar fi prăbuşit peste el.
UPDATE ORA 10
„În jurul orei 00.50, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Moldovenești, în timpul deplasării cu un tractor pe un drum agricol în pantă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, vehiculul răsturnându-se.
În urma evenimentului, tânărul a decedat.
Sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă”, au transmis pentru monitorulcj.ro, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Știrea inițială
Tânărul de 24 de ani care conducea tractorul a fost prins sub utilaj.
La fața locului s-au deplasat pompierii, un echipaj de la ambulanță, altul SMURD și poliția. Cu toate eforturile făcute de personalul medical, tânărul a decedat în urma rănilor foarte grave suferite.
CITEȘTE ȘI