Actualitate
Închisoare PE VIAȚĂ pentru cel care și-a ucis iubita, vara trecută, în Cluj-Napoca. Tânăra de 30 de ani, ÎNJUNGHIATĂ în plină stradă
În vara anului trecut, Muhamed Iman Mustafa a ucis o tânără asistentă pe o stradă din Cluj-Napoca, motivul fiind gelozia. Bărbatul a fost condamnat definitiv pentru fapta sa, urmând să își petreacă restul zilelor în închisoare.
Judecătorii au decis în urma apelului ca bărbatul să fie închis pe viață. De asemenea, acesta va plăti daune familiei victimei în valoare de peste 280.000 de euro.
Expertiza psihiatrică la care a fost supus bărbatul a arătat că acesta avea discernământ la momentul săvârșirii faptei. El este acuzat acum de mai multe fapte, printre care omor calificat și violare de domiciliu.
Fapta s-a petrecut într-o noapte, la finalul lunii august 2020, atunci când tânăra, originară din Suceava, s-a întors la Cluj-Napoca. Bărbatul, orbit de gelozie, a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori, în plină stradă. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva, deoarece tânăra pierduse deja prea mult sânge.
După comiterea faptei, anchetatorii au găsit mai multe texte amenințătore, chiar despre uciderea ei, în telefonul tinerei.
CITEȘTE ȘI: