monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Euro-summit crucial la Bruxelles. Vezi ce s-a discutat până acum!

Liderii statelor Uniunii Europene au convenit joi seara, în cadrul unui summit la Bruxelles, asupra principiului unui „pact bugetar” care să prevadă consolidarea netă a disciplinei în zona euro, au declarat surse diplomatice europene.

„Există un acord pe fond”, dar „şefii de state şi de Guverne nu au discutat încă forma juridică” pe care o vor lua aceste reforme, un subiect care riscă să pună probleme, a declarat unul dintre diplomaţii citaţi.Problema este dacă această reformă, pe care Berlinul o vrea gravată în piatră, va fi realizată prin schimbarea tratatului UE sau printr-un acord interguvernamental doar la nivelul ţărilor din zona euro, opţiune care pare privilegiată cu riscul diviziunilor între europeni. Această problemă face obiectul unor dezbateri aprinse.În faţa acestor clivaje, „strategia preşedintelui UE Herman Van Rompuy este de a discuta întâi despre fond. Numai când va exista un acord complet asupra conţinutului, liderii vor vorbi despre forma juridică”, a explicat un alt diplomat.„Problema riscă să fie forma: cum se adoptă aceste dispoziţii, ce schimbări de tratate, ce perimetru? Aici, este o altă poveste, problemele nu au fost depăşite”, a precizat o sursă.Ce presupune „pactul bugetar”?„Pactul bugetar” convenit de UE reia global propunerile franco-germane şi pe cele ale lui Herman Van Rompuy şi ale preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, potrivit unui proiect de declaraţie finală obţinut de AFP.Fiecare stat din zona euro va trebui să adopte o „nouă regulă bugetară” la „nivel constituţional sau echivalent”, care să afirme că bugetul naţional „trebuie în principiu să fie la echilibru”.Comisia Europeană va trebui să definească principiile acestei „reguli de aur”, preţuită de preşeditele francez Nicolas Sarkozy, care nu a reuşit însă să impună adoptarea ei în Franţa.„Curtea de Justiţie va avea autoritate pentru a verifica transpunerea acestei reguli la nivel naţional", adaugă proiectul de comunicat.Este prevăzut de asemenea să devină aproape automate sancţiunile pentru ţările al căror deficit public depăşeşte 3% din PIB sau în care nivelul datoriei globale creşte prea mult.„Imediat ce Comisia Europeană declară că un stat membru depăşeşte nivelul de 3%, vor fi consecinţe automate, cu excepţia cazului în care Consiliul (printr-un vot al statelor zonei euro) decide altceva, cu majoritate calificată”, potrivit textului. „Circumstanţe excepţionale” pot fi „luate în calcul”.În ceea ce priveşte un alt subiect la fel de important, protecţia zonei euro contra crizei, liderii celor 27 de state UE nu au ajuns la un acord privind „instrumentele” financiare pentru a contracara propagarea, au precizat sursele citate.„Liderii discută despre asta chiar acum, vor mai fi cu siguranţă dezbateri pe această temă”, a adăugat o sursă.Proiectul de comunicat reia propunerile pe această temă difuzate marţi de Van Rompuy şi Barroso, care sunt în continuare contestate de Germania. Este vorba despre creşterea mijloacelor acestei plase de siguranţă a zonei euro.Viitorul Mecanism European de Stabilitate (ESM) permanent ar funcţiona în paralel timp de un an cu actualul fond de salvare temporar al zonei euro şi ar fi dotat cu statut de instituţie de credit, care i-ar permite accesul la fondurile Băncii Centrale Europene (BCE).Care este programul summit-ului?Reuniunea a început joi, cu puţin înainte de ora locală 20.00 (21.00, ora României).Summitul continuă vineri cu discuţii referitoare la modificarea tratatelor UE, solicitată de Germania, în vederea unei consolidări a disciplinei bugetare, dar şi asupra unor măsuri pe termen mai scurt destinate creării unor mecanisme de apărare eficiente împotriva crizei.Programul serii a început cu o oră mai devreme, printr-o reuniune restrânsă a comitetului principalilor lideri europeni, cunoscut sub numele de „Grupul de la Frankfurt”, desemnând oraşul în care a avut loc prima reuniune de acest tip.La aceasta au participat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel, directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) Christine Lagarde, preşedintele UE Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso şi liderul miniştrilor de Finanţe din zona euro Jean-Claude Juncker.Preşedintele Bănci centrale Europene (BCE) Mario Draghi li s-a alăturat un pic mai târziu. El a temperat, joi, speranţele într-o intervenţie masivă a instituţiei pe care o conduce împotriva crizei, invitând Guvernele să „facă maximum”.La sosire, Lagarde a promis că FMI va „participa” la „eforturile” zonei euro împotriva crizei datoriilor.„Euro a pierdut în credibilitate, această credibilitate a euro trebuie să fie restabilită, iar în acest scop noi trebuie să spunem clar că acceptăm angajamente suplimentare” în materie bugetară, a declarat Angela Merkel, la sosire.Summitul se anunţă dificil, după ce Berlinul şi Parisul nu au reuşit să aplaneze toate dezacordurile asupra mijloacelor de consolidare a disciplinei bugetare, în paralel cu o sporire a solidarităţii între statele din zona euro.Modificarea tratatului UE în vederea stabilirii unei discipline bugetare ferme, care necesită un vot unanim din partea celor 27 de ţări membre, se confruntă şi cu opoziţii. „Nu dispun de o susţinere pentru modificarea tratatului” în Suedia, a anunţat la sosire premierul suedez Fredrick Reinfeldt.Astfel, Berlinul şi Parisul ar putea să orienteze spre un acord interguvernamental limitat doar la ţările din zona euro.