Actualitate
Clubul Rotary continuă investiţiile la spitalul din Turda
Un salon ATI de la spitalul turdean a fost renovat pe banii Clubului Rotary.
La finalul săptămânii trecute, la spitalul municipal din Turda a fost inaugurat un salon reabilitat şi modernizat de către Clubul Rotary Turda în cadrul secţiei ATI.Practic este a patra investiţie ce poartă semnătura Rotary la spitalul turdean după amenajarea şi reabilitarea unui salon din cadrul Secţiei Interne, amenajarea unui spaţiu de recreere la Secţia Psihiatrie şi dotarea secţiei de copii cu aparate anti-apnee.Rareş Balint, actualul preşedinte al Rotary Turda, spune că astfel de activităţi vor continua, banii adunaţi la balul de caritate reprezentând o bună oportunitate în acest sens.
„Am început cu amenajarea unui salon la standarde decente la secţia de boli interne, am continuat cu spaţiul de recreere la psihiatrie, a urmat donarea de aparate anti-apnee iar astăzi suntem în acest salon a cărui costuri se ridică undeva la 15.000 de lei până la această oră”, a explicat Balint.La rândul său, directorul spitalului turdean, Bica Antonica, a subliniat colaborarea fructuoasă cu Clubul Rotary. „De investiţiile făcute aici au beneficiat un număr mare de reprezentanţi ai comunităţii turdene, dar şi din Câmpia Turzii şi comunele limitrofe. A fost un spaţiu primitor pentru toată lumea. Eu le mulţumesc tuturor reprezentanţilor clubului şi le transmitem invitaţia de-a menţine relaţia de colaborare şi parteneriat pentru că avem multe proiecte la nivelul unităţii, în special pe dotare, infrastructură şi modernizare... proiecte care conlucrează la îmbunătăţirea actului medical”, a declarat directorul Antonica Bica.Reabilitarea a constat din refacerea instalaţiei electrice, izolaţii şi zugrăveli, materiale sanitare, pardoseli noi, geamuri termopan.