monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj-Napoca a fost desemnat de UNESCO City of Film

Primarul Emil Boc a anunțat luni că municipiul Cluj-Napoca a fost desemnat de UNESCO City of Film, prin prezența Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Cluj-Napoca a fost desemnat de UNESCO City of Film

 

 


„Am aflat acum câteva minute că aplicația noastră la UNESCO pentru Cluj, City oF Film a fost declarată câștigătoare și face parte din UNESCO Creative Cities. Felicit ortasul și TIFF-ul, alături de care am depus candidatura și a cărui muncă de 20 de ani în domeniul artei primește acum recunoaștere la nivel mondial”, a declarat primarul Emil Boc, cu scurt timp în urmă.

 


Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august 2021, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori.

Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.


Peste 93.000 de plătitori de bilete au urmărit, în cele 17 locații în aer liber și în interior, selecția de 179 de filme venite din 47 de țări. Lor li s-au alăturat spectatorii prezenți la concertele, masterclass- urile, și întâlnirile cu profesioniștii din industrie, organizate cu intrare liberă – în total, peste 100.000 de participanți.

Întâlnirea cu starul Sergei Polunin, invitatul special TIFF 2021, s-a aflat în topul celor mai atractive evenimente. Show-ul susținut de dansatorul ucrainean la Castelul Bánffy din Bonțida a impresionat audiența și a stabilit recordul de încasări din acest an.