Tradiţii la români: de Ignat se taie porcul!

Sărbătoarea din data de 20 decembrie, închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, este cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor.

Se crede că, în noaptea de Ignat, porcii visează că vor fi tăiaţi. De acum încolo nu se mai îngraşă, nu mai pun carne pe ei şi nu mai mănâncă, pentru că şi-au visat tăierea. Astăzi, 20 decembrie se sărbătoreşte Sf. Ignat sau Ignatul Porcilor – sacrificiul sângeros al porcului, o datină străveche care a a apărut ca o extensie a celebrării grâului.

Sfântul Ignatie

Există două explicaţii privitoare la acest ritual. Pe de o parte, istoria religiilor susţine că acest obicei îşi are originea în celebrarea unui mare zeu solar care a luat numele de Sfântul Ignatie Teofanul. Pe de altă parte, în tradiţia populară se vorbeşte de un om pe nume Ignat care şi-a ucis, din greşeală tatăl, cu securea, atunci când a vrut să taie porcul. După îngroparea acestuia, omul si-a luat lumea în cap. De aceea, cred ţăranii, că porcul îşi visează cuţitul în noaptea dinaintea Ignatului. În religia vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinităţiii întunericului care slăbea Soarele în cea mai scurtă zi a anului, Solstiţiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească şi Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii şi a vieţii.

În zilele noastre tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă, de obicei, toţi membrii ei.

Sacrificarea porcului

În vechiul Egipt, deşi porcul era considerat un animal dezgustător, oamenii îl jertfeau şi îl mâncau, ritual în cinstea zeului Osiris, într-o anume zi din an. După multe milenii, de la atestarea porcului ca divinitate, românii păstrează multe elemente ale cultului: îl sacrifică, ritual, la Ignatul Porcilor (în data de 20 decembrie), i se imită glasul cu un instrument special, numit surla. Conform tradiţiei, tăierea porcilor va avea loc într-un anumit moment al zilei, de obicei, în zori. Credinţa că porcul îşi visează moartea în noaptea de Ignat, prinderea şi înjunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neânsufleţit, jumulirea părului pentru confecţionarea bidinelelor, pârlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, tăierea corpului în bucăţi, ofereau suficiente momente pentru săvârşirea practicilor rituale menite să preântîmpine stingerea „semiţntei” porcilor, să asigure sănătatea gazdei în noul an, să alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioadă mai îndelungată de timp, să fertilizeze ogoarele pentru a obţine roade bogate. De altfel, funcţia rituală a sacrificiului este bine evidenţiată de informaţiile etnografice: „La tăiere nu trebuie să stea nimeni primprejur dintre cei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi bună. Pe porc să nu-l vaite nimeni” (Biblia Pamfile, 1914, p. 118).