Actualitate
Revoluția din 1989, marcată astăzi prin acțiuni comemorative
Împlinirea a 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 va fi marcată astăzi la Cluj-Napoca prin slujbe religioase, depunere de jerbe și coroane de flori și un marș al comemorării.
Acțiunile comemorative încep la ora 10.00 pe podul de peste Someș de pe strada Horea, unde se va oficia o slujbă de pomenire şi vor fi depuse jerbe şi coroane de flori. Apoi este programat Marşul comemorării pe traseul strada Regele Ferdinand – Piaţa Unirii, o slujbă de pomenire şi depuneri de coroane de flori la Monumentul „Eroii Revoluţiei”. Se va intona Imnul Naţional al României şi apoi colinde. Potrivit Biroului de Presă al Prefecturii Cluj, marșul va continua pe traseul Bulevardul Eroilor – Piaţa Ştefan cel Mare – Calea Turzii, până la Cimitirul Eroilor.De la ora 11.30, la Cimitirul Eroilor este programată o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane şi jerbe de flori și defilarea gărzii militare de onoare. Concomitent se vor depune jerbe de flori în locurile unde au căzut eroii martiri: Piaţa Mărăşti, la Troiţă și pe strada Moţilor nr. 102.