monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vineri şi sâmbătă va ninge viscolit la munte

Meteorologii avertizează că de vineri, 13 ianuarie, ora 8.00, până sâmbătă, 14 ianuarie, ora 20.00, va ninge viscolit în zonele montane, vântul putân ajunge la 90 de kilometri pe oră.

 

„În zonele montane va ninge viscolit, la început în Carpaţii Orientali şi Occidentali, apoi şi în Meridionali, iar rafalele de vânt vor depaşi 80-90 km/h. Intensificări ale vantului vor fi şi în restul ţării, cu precădere în regiunile sudice, unde local vitezele vor atinge 55-60 km/h”, potrivit informării de joi, de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.