monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

În atenţia publicului călător!

Ca urmare a demarării lucrărilor de modernizare pe străzile Memorandumului şi Horea, care fac parte din proiectul „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară”, precum şi a altor lucrări de reparaţii executate asupra tramei stradale în mai multe cartiere ale municipiului, traficul general supraaglomerat produce ambuteiaje şi blocaje în circulaţie, mai ales în intervalele orare de vârf.

Astfel, Compania de Transport Public Cluj-Napoca a fost nevoită să reloce câteva staţii şi întâmpină mari dificultăţi în respectarea graficelor de circulaţie, din cauza majorării timpului de parcurs pe majoritatea liniilor de transport.

Informându-vă pe această cale că perturbările în trafic şi nerespectarea orarelor de circulaţie se produc în această perioadă din cauze independente de Compania de Transport Public, vă mulţumim pentru înţelegere.