monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

Comunicat de Presă - Cros Umanitar “Vino să alergi pentru cei care NU pot alerga!”

Primăria Municipiului Turda este partener al Asociației Camera de Sus Turda, pentru organizarea crosului umanitar „Alergăm pentru cei care NU pot alerga”, ediția a 2-a. Evenimentul are ca scop susținerea sportivilor din cadrul Clubului Sportiv al Persoanelor cu Handicap Locomotor „Oameni pentru Oameni” Turda.

Banii adunați în urma crosului umanitar, proveniți din taxele de participare și sponsorizări, vor contribui la bugetul necesar pentru ca sportivii menționați mai sus să poată participa la concursurile naționale destinate persoanelor cu handicap în acest an.

Evenimentul are loc vineri, 18 mai 2018, începând cu ora 17:00, în zona centrală pietonală a Municipiului Turda, participanții urmând să alerge în trei probe diferite:


-           MAIN –  4 km, pentru alergători peste 15 ani;

-           JUNIOR – 1 km, pentru elevi între 7-14 ani;


-           WALK (plimbare) – o probă fără distanță minimă de alergat sau limită de vârstă, astfel încât să poată participa orice persoană, indiferent de vârstă sau condiție fizică.

Taxa de participare este de 10 lei pentru tineri peste 15 ani și adulți. Copiii sub 15 ani vor participa în mod gratuit. Taxa se plătește înaintea evenimentului la standurile de informații, în ziua crosului (18 mai 2018). Aceasta reprezintă donația minimă pe care o puteți oferi în scop caritabil și include numărul de concurs, diplomă de participare, acces la punctele de hidratare și tot respectul persoanelor cu handicap. Primii 100 de participanți care se înscriu online la linkul de mai jos vor beneficia în kitul de concurs și de tricoul oficial al evenimentului (tricou tehnic de alergare, personalizat).


LINK ÎNSCRIERE: https://goo.gl/forms/DJKgn98Q90wqtduH2   

Alergarea se va desfășura urmărind traseul disponibil la link-ul de înscriere de mai sus.


Vă provocăm să participați la acest eveniment caritabil și să alergați pentru cei care NU pot alerga! Prezența voastră la eveniment este o oportunitate de implicare în rezolvarea unei nevoi speciale. Vă mulțumim anticipat.

Biroul de Presă