monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

Comunicat de presă - Privind lansarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Comuna Călățele, Corp Primărie”

                                                                     Comunicat de presă

 

Data: 28.06.2019


Privind lansarea proiectului

Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Comuna Călățele, Corp Primărie”


Proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din Comuna Călățele, Corp Primărie” având cod SMIS 117827, finanțat prin REGIO – Programul Operațional Regional 2014-2020 se implementează de beneficiarul UAT Comuna Călățele, pe perioada 01.05.2016 – 30.09.2020.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirilor publice din comuna Călățele, corp primărie, prin reabilitarea termică a clădirii primăriei cu scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale si diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără:


     1. Reabilitarea termică a clădirii primăriei din comuna Călățele în termen de 24 de luni de la semnarea Contractului de Finanțare prin reducerea consumului anual de energie primară, reducerea nivelului de emisii de carbon în atmosferă și asigurarea unui consum de energie de minim 10% din utilizarea surselor regenerabile de energie.

     2. Execuția de lucrări de consolidare a elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural al clădirii în termen de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare cu scopul de a susține durabilitatea lucrărilor de reabilitare termică și execuția de lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU; lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre); lucrări de modernizare a instalației de paratraznet.


     3. Susținerea egalității de șansă și tratament prin adaptarea clădirii la nevoile persoanelor cu dizabilități prin realizarea unei rampe de acces în clădire și prin realizarea unui grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități, în termen de 24 de luni.

Lucrările propuse pentru reabilitarea termică a clădirii se concretizează în:


* izolarea termică a fațadelor - partea opacă și partea vitrată;

* termoizolarea planșeului peste ultimul nivel în cazul existentei șarpantei;

* înlocuirea centralei proprii; înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare din fontă;

* înlocuirea instalației de distribuție a agentului termic pentru încălzire; înlocuirea instalației de distribuție a agentului termic pentru apa calda de consum;

* instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei.

Valoarea totală a proiectului (inclusiv finanțarea nerambursabilă) este 1.354.196,49 lei, din care Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 852.946,46 lei, respectiv din Bugetul național 130.450,56 lei.

 

Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Călățele

Str. Principală nr. 100,

Telefon: 0264.352.560 Fax: 0264.352.560

E-mail: primar@primariacalatele.ro

 

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European

de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

 

www.inforegio.ro      |     facebook.com/inforegio.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României