monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

Comunicat de presă privind proiectul „Audit energetic al instalațiilor de climatizare și al sistemelor de iluminat pentru o parte din clădirile publice din Turda”

COMUNICAT DE PRESĂ

privind proiectul „Audit energetic al instalațiilor de climatizare și al sistemelor


de iluminat pentru o parte din clădirile publice din Turda”

         Data:    10.12.2019


Primăria Municipiului Turda anunță realizarea unui audit energetic pentru clădirile ​​Colegiului „Emil Negruțiu”, Colegiului Tehnic din Turda și Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu” în cadrul proiectului „Audit energetic al instalațiilor de climatizare și al sistemelor de iluminat pentru o parte din clădirile publice din Turda”.

Auditul energetic reprezintă prima etapă dintr-un proiect de accesare a unei finanțări nerambursabile din Mecanismele Financiare SEE și Norvegian în România 2014-2021 și este o bună oportunitate pentru Municipiul Turda de a crește performanța energetică a acestor clădiri și, totodată, confortul ocupanților. Un obiectiv pe termen lung al acestui proiect este de a asigura un loc sănătos de studiu, educare și dezvoltare pentru copii, contribuind in acest fel la îmbunătățirea rezultatelor acestora și a calității condițiilor de studiu.


Creșterea performanței energetice la nivelul acestor clădiri va determina reducerea costurilor operaționale și va permite redirecționarea unei părți din costurile curente cu energia către alte activități, contribuind la creșterea nivelului de trai din Turda.

Un alt obiectiv pe termen lung al acestui proiect este reducerea amprentei de emisii de gaze cu efect de seră în exploatarea clădirilor, contribuind astfel la eforturile naționale și internaționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.


Din evaluarea preliminară, impactul așteptat în termeni de indicatori cheie de performanță este:

Obținerea unei reduceri a costurilor operaționale reale cu mai mult de 35%;
Creșterea performanței energetice a clădirilor, aproape de nivelul nZEB, cu până la 100 kWh / mp.an energie primară;
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu mai mult de 35%;
Oferirea unui mediu sănătos și curat pentru mai mult de 1500 de persoane.


Proiectul are o valoarea totală de 11.600 euro, din care 9.800 de euro reprezintă valoarea nerambursabilă a finanțării tip grant acordată de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Mecanismele Financiare SEE și Norvegian 2014-2021, în cadrul schemei de finanțare „Small Grants Scheme 2 (SGS-2)”. Contractul de grant a fost semnat în 27.09.2019 de către finanțatorul EEA and Norway Grants 2014-2021 și la 25.10.2019 de către Municipiul Turda, perioada de implementare fiind estimată a se întinde până la 31 martie 2020 (varianta extinsă).

Date de contact:

Codruța Bungărdean - coordonator de proiect
Șef Serviciu Finanțări Externe și Relații Internaționale
Primăria Municipiului Turda
telefon/fax 0264-311630
email: proiecte@primariaturda.ro