Anunțuri / Utile
Muzeul de Istorie Turda oferă intrare gratuită tuturor elevilor, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii
Miercuri, 15 ianuarie 2020, Muzeul de Istorie Turda are plăcerea de o oferi intrare gratuită tuturor elevilor, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii.
Cei interesați vor putea străbate liber sălile impregnate de istorie ale “Palatului Princiar” de la Turda, având totodată acces liber și în cadrul expoziției temporare de arheologie Scris, citit și știință de carte în Dacia romană. Tema expoziției temporare se adresează tuturor categoriilor de vârstă și aduce un aport considerabil în maximizarea dimensiunii educative a muzeului, facilitând receptarea unor valori care îmbogățesc considerabil experiența culturală a vizitatorilor. În condițiile în care România deține în prezent una dintre cele mai ridicate rate de analfabetism funcțional din Uniunea Europeană, expoziția generează o imagine amplă asupra nivelului de educație al societății romane provinciale și atrage totodată atenția asupra nevoii de educație culturală.
Programul de vizită în perioada de iarnă este de la 9.00 la 17.00, ultimul acces în incinta muzeului fiind permis cu 40 de minute înainte de ora închiderii.
Vizită plăcută!