monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

Comunicat de presă - Ședință de lucru la Compania de Apă Arieș privind proiectul de investiții cu finanțare europeană în infrastructura de apă și apă uzată cu participarea Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene

Data: 25.06.2020

Ședință de lucru la Compania de Apă Arieș privind proiectul de investiții
cu finanțare europeană în infrastructura de apă și apă uzată
cu participarea Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene


La inițiativa Ministerului Fondurilor Europene – Direcția Generală Program Infrastructură Mare, în data de 24.06.2020, a avut loc, la sediul Companiei de Apă Arieș din Turda, ședința de lucru privind “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii în perioada 2017-2020” contractul de finanțare nr.156/18.12.2017 - SMIS 118679 ” (co-finanțat din Fondul de Coeziune  prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM).  În cadrul ședinței a fost analizat stadiul proiectului de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată și s-au discutat problemele cu care se confruntă antreprenorii care efectuează lucrările.

La ședință au participat Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene - doamna Carmen Moraru, Consilier Ministru - Catalin Aflat, director Direcția Monitorizare Proiecte Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare - Andrei Chivu,  Coordonator CMVT -  Direcția Regională Infrastructură (DRI) Cluj-Napoca - Viorel Beșe,  Director General Compania de Apă Arieș – Ionuț Bogdan Bobic, reprezentant al supervizorului contractelor de lucrări Eptisa România SRL - Lider de echipă- Cristian Mitu – Anghel, reprezentanți ai SC Hidroconstrucția SA și S.C. TCI C.G. SA Cluj-Napoca.


În prezent, Compania de Apă Arieş S.A. implementează “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii” co-finanţat din Fondul de Coeziune prin  Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Cu o valoare de aproximativ 130 milioane Euro + TVA proiectul de investiții reprezintă o nouă etapă semnificativă în cadrul extinderii și modernizării infrastructurii de alimentare cu apă, colectare și evacuare ape uzate din Regiunea Turda – Câmpia Turzii, județul Cluj, continuând procesul investițional derulat prin POS Mediu 2007 – 2013. Proiectul va permite realizarea unor investiții majore în infrastructura de apă și canal (infrastructura care în unele zone nu a fost modernizată de 50 de ani sau este total inexistentă) destinat modernizarii și extinderii infrastructurii în vederea îndeplinirii cerințelor europene, astfel încât toți locuitorii din arealul deservit, care nu beneficiază nici astăzi de aceste utilități esențiale, să beneficieze de apă potabilă și canalizare și să poată avea condiții civilizate de viață. 

Investițiile propuse prin contractul de finanțare vizează locuitorii din 13 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv 2 municipii: Turda și Câmpia Turzii și 11 comune: Aiton, Călăraşi, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, Ploscoş, Sănduleşti, Tureni, Tritenii de Jos, Viişoara, toate făcând parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Văii Arieșului”.


Investițiile ce vor fi realizate prin ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020’’:

- Investițiile  în  sistemul de alimentare cu apă potabilă cuprind 161,51 de km de aducțiuni de apă reabilitare și extindere (131.20+30.31), peste 74 de km rețele de apă reabilitați, circa 121 de km de rețele noi de apă potabilă, 2 surse subterane reabilitate, 13 puțuri reabilitate, 4 stații de tratare noi, 2 stații de clorinare noi, 5 rezervoare de înmagazinare noi și 3 reabilitate, 24 stații de pompare noi și o stație reabilitată, sistem SCADA.


- Investițiile în sistemul de canalizare menajeră cuprind 117 km extinderi de rețele de canalizare, 48 de km rețea de canalizare reabilitată, 13 km conducta colectoare nouă, 13 km conducte de refulare, construirea a 48 de stații de pompare apă uzată și trei reabilitate, 2 stații de epurare locale, o stație de compostare a nămolului în Stația de epurare Câmpia Turzii.

Stadiu contracte de lucrări atribuite:


CL1 - Extinderea si reabilitarea statiilor de tratare apa potabila si a conductelor de aductiune in sistemul zonal de alimentare cu apa Turda

Contractor: HIDROCONSTRUCȚIA  S.A.  (Lider de asociere)  - NORD CONFOREST S.A. (Asociat 1) – APARO CONSULT S.R.L. (Asociat 2) - ECO AQUA DESIGN S.R.L. (Asociat 3)

Nr. contract: 19131/03.12.2019
Data incepere Contract: 12.12.2019
Data finalizare Contract: 12.12.2022
Valoarea contractului (fara TVA) : 84.098.907,38 lei
Tip contract: Proiectare si executie lucrari
Lucrari executate: in faza de proiectare
Progres Financiar:       5%
Progres Fizic:      0,35%
Timpul scurs:      5,5 luni /15,28%    
Valoare plati efectuate pana in prezent (inclusiv avans) fara TVA: 4.204.945,37 lei
Valoarea lucrarilor executate: -

Obiective:

- Activitatile de proiectare fac referire la proiectul tehnic detaliat.
- Elaborarea documentatiei necesare obtinerii autorizatiilor si avizelor necesare executiei
- Reabilitarea si reactivarea sursei de apa Varianta: 7 foraje, q instalat = 48 l/s;
- Reabilitarea si reactivarea sursei de apa Turda Veche: 6 foraje, q instalat = 95 l/s;
- Reabilitare conducte de legatura de la puturi – 1936 m;
- Statie noua de tratare si dezinfectie pentru sursa de apa Varianta;
- Statie noua de tratare si dezinfectie pentru sursa de apa Turda Veche;
- Statie de pompare apa tratata Turda Veche si reabilitare statie de pompare apa potabila Bogata
- Reabilitare rezervor existent Varianta;
- Reabilitare rezervor existent Cornesti;
- Construirea rezervoarelor Petresti 2x1000 mc, inclusiv instalatie pentru dezinfectia apei;
- Construirea SP1 si SP2 Sandulesti, SP Prunis, SP Saliste, SP Ceanu Mic, SP Ciurila, SP Filea de Jos, SP Padureni, SP Plaiuri, SP Micesti;
- Conducte de aductiune nou proiectate – 92256.50 m
- Conducte de aductiune reabilitate - 11496.57 m.

CL5 - Extindere si reabilitare sistem de alimentare cu apa si sistem de canalizare menajera in Municipiul Turda, Zona de Nord

Contractor: Asocierea SC HIDROCONSTRUCȚIA S.A. (Lider de asociere) – SC TCI CONTRACTOR GENERAL SA (Asociat).

Nr. contract: 17529/31.10.2018
Data incepere Contract: 12.12.2018
Data finalizare Contract: 12.01.2022
Valoarea contractului (fara TVA) :
Tip contract: executie  lucrari
Lucrari executate:

Alimentare cu apa:

- Conducta de alimentare cu apa – extindere - 5700.22 m
- Conducta de alimentare cu apa – reabilitare – 3051.16 m
- Statie de pompare apa potabila - 1 buc.

Canalizare:

- Conducta de canalizare – extindere – 7958.21 m
- Conducta de canalizare – reabilitare - 1975.10 m
Progres Financiar: 25,93 %   
Progres Fizic: 25,18 %
Timpul scurs: 17,5 luni /47,3%         
Valoare plati efectuate pana in prezent (inclusiv avans) fara TVA: 11.768.265,54 lei
Valoarea lucrarilor executate fara TVA: 9.639.487,82 lei

Obiective:

Alimentare cu apa:
- Conducta de alimentare cu apa – extindere - 10467.22 m
- Conducta de alimentare cu apa – reabilitare – 15773.98 m
- Statie de pompare apa potabila - 1 buc.

Canalizare:

- Conducta de canalizare – extindere – 20932.50 m
- Conducta de canalizare – reabilitare - 11186.34 m
- Statii de pompare ape uzate menajere - 6 buc.
- Conducta de refulare apa uzata menajera – 754.04 m.

CL6 - Extindere si reabilitare sistem de alimentare cu apa si sistem de canalizare menajera in Municipiul Turda, Zona de Sud

Contractor: SC ACSA  SA (Lider de asociere)  - SC CRITERIA INC  SRL (Asociat 1) – OMS KORNYEZETVEDELMI KFT (Asociat 2) - AGRIAPIPE KFT (terț susținător tehnică și profesională) - EMIT GROUP-ERCOLE MARRELI TEHNOLOGICI SRL (terț susținător financiar).

Nr. contract: 5985/06.05.2019
Data incepere Contract: 12.06.2019
Data finalizare Contract: 11.06.2022
Valoarea contractului (fara TVA) : 105.685.909,65 lei
Tip contract: executie lucrări

Lucrari executate:

Alimentare cu apa:
- Extindere retelei de alimentare cu apa Ltot=1847.40 m
- Reabilitarea retelei de alimentare cu apa Ltot= 4490.42 m

Canalizare:

- Extinderea retelei de canalizare menajera Ltot = 4290.40 m;
- Reabilitarea retelei de canalizare menajera Ltot = 453.30 m;
Progres Financiar: 8,52%
Progres Fizic: 7,81%
Timpul scurs: 11,5 luni/31,94%        
Valoare plati efectuate pana in prezent (inclusiv avans) fara TVA: 9.006.020,24 lei
Valoarea lucrarilor executate  (fara TVA): 2.399.642,76 lei

Obiective:

Alimentare cu apa:

- Extindere retelei de alimentare cu apa Ltot=2953.70 m
- Reabilitarea retelei de alimentare cu apa Ltot= 20873.47 m

Canalizare:

- Extinderea retelei de canalizare menajera Ltot = 11613.29 m;
- Reabilitarea retelei de canalizare menajera Ltot = 24921.22 m;
- Statie de pompare apa uzata menajera: 1 buc.
- Conducta de refulare de la statia de pompare SPAU7, Ltot =22.55 m.

CL7 - Extindere si reabilitare sistem de alimentare cu apa si sistem de canalizare menajera in Municipiul Campia Turzii

Nr. contract: 17528/31.10.2018
Data incepere Contract: 12.12.2018
Data finalizare Contract: 12.01.2022
Valoarea contractului (fara TVA) : 67.655.558,35 lei
Tip contract: executie lucrări
Lucrari executate:

Alimentare cu apa:

- Conducta de alimentare cu apa – extindere – 4281.72 m
- Conducta de alimentare cu apa – reabilitare - 1172.89 m

Canalizare:

- Conducta de canalizare – extindere – 3329.79 m
- Conducta de canalizare – reabilitare – 2718.36 m
- Statii de pompare ape uzate menajere – 2 buc
- Conducta de refulare apa uzata menajera – 594.85 m.
Progres Financiar: 17,01%
Progres Fizic: 10,89%
Timpul scurs: 17,5 luni/47,3%
Valoare plati efectuate pana in prezent (inclusiv avans) fara TVA: 11.507.140,30 lei
Valoarea lucrarilor executate  (fara TVA): 6.320.775,30 lei

Obiective:

Alimentare cu apa:

- Conducta de alimentare cu apa – extindere – 5492.71 m
- Conducta de alimentare cu apa – reabilitare - 23333.57 m
- Statie de pompare apa potabila- 1 buc

Canalizare:

- Conducta de canalizare – extindere – 4244.5 m
- Conducta de canalizare – reabilitare – 11951.574 m
- Statii de pompare ape uzate menajere – 4 buc
- Conducta de refulare apa uzata menajera – 834.41 m.

Proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020

Contact: Compania de Apă Arieş SA                                 CAA                       
Sediul social: str. Axente Sever nr. 2 Turda                      COMPANIA DE APA ARIES                   
Telefon: 0264-311771/ Fax: 0264-311772
E-mail: office@caaries.ro/http://www.caaries.ro
Project manager: Mihaela Sârb