Proiect cofinanţat din fondul de coeziune, în cadrul programului operaţional sectorial “mediu”.
Proiect cofinanţat din fondul de coeziune, în cadrul programului operaţional sectorial “mediu”.
Finalizarea contractului de finanţare pentru proiectul „DIVERSIFICAREA PRODUCȚIEI S.C. ECO DIF SOLUTION S.R.L. PRIN FABRICAREA DE MIXTURI ASFALTICE”
Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a “Declaraţiei privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii”
Agentia Nationala de Administrare Fiscala avertizeaza contribuabilii cu privire la existenta unui site, care nu apartine institutiei noastre, prin intermediul caruia contribuabililor li se cer date personale, inclusiv numarul cardului bancar, in vederea restituirii unei taxe.
„Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii că începând cu 1 ianuarie 2016 se aplică prevederile Legii nr. 227/ 2015 , în ceea ce priveşte deducerea TVA şi a cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate utilizate de persoanele impozabile atât în scopul desfăşurării afacerii cât şi în scop personal”
Două dansatoare profesioniste frumoase şi talentate au reprezentat cu succes Sibiul la “Campionatul Naţional de Dans Sportiv pe Clase Valorice”, una dintre cele mai importante competiţii de dans sportiv din România. Evenimentul s-a desfăşurat la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, în perioada 7-8 noiembrie 2015, cu participarea a 700 de dansatori din toate colţurile ţării.
Joi 12 noiembrie 2015, ora 15 va avea loc la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” –Spațiul Francofon- înmânarea festivă a Diplomelor de Studiu în Limba Franceză –DELF- din sesiunea mai 2015.