Afacerile din sectorul de tehnologie din România, de la cercetare-dezvoltare în inginerie la echipamente automatizate şi software, vor atinge în acest an nivelul de 55 de miliarde de lei, cifră mai mult decât dublă faţă de cea din 2010.
Votarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD și UDMR, formațiuni ostile proiectului de lege care permitea alegeri locale în două tururi de scrutin, a produs căderea guvernului PNL și a deschis calea către alegeri parlamentare anticipate.
Românii au un simț al proprietății foarte bine dezvoltat. Lucru dovedit și de un studiu realizat la nivel internațional.
Căderea guvernului PNL, în urma votării miercuri a moțiunii de cenzură, nu a avut impact negativ în piața valutară, euro depreciindu-se imediat după anunțarea votului la 4,762 lei.
O moțiune de cenzură la adresă Guvernului are în majoritatea țărilor un efect de depreciere a monedelor, datorită instabilității politice care urmează.
În ultimii ani, traficul infernal din Cluj-Napoca a determinat modificarea preferințelor cumpărătorilor de locuințe.
Raportul euro/leu a avut o evoluție calmă marți, ușor apreciativă față de euro.
Debutul lui februarie a fost unul calm pentru perechea euro/leu, însă cursul francului elvețian a atins un nou maxim al ultimilor cinci ani.