Clujul imobiliar se temperează pe sfârșit de toamnă, însă prețurile cerute de proprietarii de apartamente sunt peste cele practicate în aceeași perioadă a anului trecut.
În ultima săptămână din octombrie, leul a avut o evoluție calmă faţă de euro, luna închizându-se la 4,7576 lei, mai sus cu numai 0,64 bani comparativ cu sfârșitul lui septembrie. Luna trecută dolarul a pierdut aproape nouă bani iar francul elvețian circa șase bani.
Încă de la începutul anului atât ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, cât și conducerea Companiei de Drumuri, când vorbeau de kilometri de autostradă deschiși traficului în 2019 mereu includeau și cei 17 km ai Lotului 1 din autostrada A10 Sebeș - Turda.
În ciuda evenimentelor politice din octombrie, căderea guvernului Dăncilă și frământările din jurul creării celui al PNL, leul a avut o evoluție stabilă. Comparativ cu sfârșitul lui septembrie, creșterea euro a fost de numai 0,64 bani, în timp ce dolarul a pierdut aproape nouă bani iar francul elvețian circa șase bani.
O delegație a Consiliului Județean Cluj condusă de vicepreședintele Marius Mînzat a participat în perioada 28-30 octombrie, la invitația Serviciului Comercial al Ambasadei SUA la București, la cea de 24-a ediție a Conferinței anuale „North America / Central Europe Airports".
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, lansează două produse noi în gama Gerovital Stop Acnee, ca urmare a cercetărilor continue privind cauzele și tratarea probematicii tenului acneic. În portofoliul producătorului clujean sunt nou introduse Fluidul purifiant și Bulinele autoadezive antiacnee.
Volatilitatea piețelor internaționale era minimă, investitorii așteptând decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, evoluție care s-a reflectat și asupra monedelor de la marginea zonei euro.
Decizia de extindere a județelor din România pentru care comerțul cu carne de porc este restricționat a fost publicată marți în Monitorul Oficial al UE. Decizia reactualizează regiunile comunitare asupra cărora se aplică restricții la comercializare.