monitorulcj.ro Menu
Educație

Studenţii de la cinci universităţi din Cluj-Napoca intră în grevă japoneză în semn de solidaritate cu profesorii

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă intrarea în grevă japoneză în solidaritate cu protestele cadrelor didactice, miercuri, 6 noiembrie. Ei cer guvernanţilor alocarea a 6% din PIB pentru educaţie.

sursa foto: agenda.ro

Mii de studenţi din întreaga ţară vor intra la cursuri cu banderole albe la mână şi se vor alătura protestelor profesorilor, iar în cazul în care demersurile lor vor rămâne fără rezultat vor recurge la manifestări de protest de amploare în întreaga ţară luând în calcul şi grevă generală pe termen nelimitat.

 La Cluj-Napoca, universităţile care participă la grevă sunt: Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Hatieganu", Universitatea de Artă şi Design, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică.


“Revoltaţi de finanţarea slabă constantă a educaţiei, de consecinţele dezastruoase care au adus sistemul de educaţie în prag de colaps şi de faptul că decidenţii continuă să refuze să îşi asume responsabilitatea faţă de viitorul României şi să trateze educaţia ca o prioritate naţională aşa cum este definită, studenţii vor trage astfel un prim semnal de avertisment declanşând la nivel naţional greva japoneză”, spun reprezentanţii ANOSR.

Printre unităţile de învăţământ la care se va intra în grevă miercuri se numără, în Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, în Iaşi la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gh.T. Popa", Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi".


Studenţii de la ANOSR vor mai fi în grevă în Baia Mare, în Centrul de Nord Baia Mare al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, în Timişoara în Universitatea de Vest, Constanţa la Universitatea Maritimă, Galaţi - Universitatea "Dunărea de Jos", Sibiu- Universitatea "Lucian Blaga", Suceava - Universitatea "Ştefan cel Mare", Alba Iulia - Universitatea "1 Decembrie 1918".