monitorulcj.ro Menu
Educație

Facultatea de Chimie a fost premiată pentru inovaţie

Facultatea de Chimie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a fost premiată pentru inovaţie, în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei “Ce se întâmplă, doctore?”.

Facultatea de Chimie a fost premiată pentru inovaţie

Acest eveniment este dedicat trendurilor “sănătoase”, inovaţiei, schimbărilor de atitudine şi a stilului de viaţă. Premiul a fost ridicat de prof. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, inventatorul “sângelui artificial”.

Radu Silaghi-Dumitrescu împreună cu echipa de cercetători pe care o conduce au creat, după 6 ani de studiu, sânge artificial. Soluţia creată în laborator conţine apă, săruri şi o proteină - hemeritrina, extrasă din viermii marini, iar în unele preparate se adaugă albumina, o altă proteină, ca agent de protecţie împotriva agenţilor de stres. Ceea ce şi-au propus cercetătorii de la UBB este să găsească un înlocuitor al sângelui care să permită organismului, pentru câteva ore sau pentru o zi să funcţioneze până când îşi regenerează propriul sânge cu toate celelalte funcţii. Scopul final al experimentelor este crearea unui sânge artificial instant, sub formă de praf, nefiind nevoie să îl depozitezi în frigider.