monitorulcj.ro Menu
Educație

Studenții vor putea studia alternativ la universități diferite, în același an

Reprezentanții Consorţiului Universitaria, format din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au hotărât să pună în practică realizarea unor mobilităţi de tip Erasmus intern între universităţile membre.

Studenții ar putea studia pe semestre, în mai multe universități

Astfel, un student de la Iaşi ar putea studia un semestru la o universitate parteneră din România, urmând ca notele obţinute să-i fie recunoscute în totalitate. Mobilităţile de studiu româneşti au fost subiect de discuţie atât pentru prorectorii responsabili cu activitatea didactică, cât şi pentru reprezentanţii studenţilor, care au pus la punct detaliile tehnice ale acestor schimburi academice.

Reuniţi pentru a discuta şi despre noile oportunităţi de finanţare prin programele europene din perioada 2014-2020, reprezentanţii celor cinci universităţi au decis să transforme România într-o destinaţie extrem de atrăgătoare pentru studenţii din străinătate, propunând oferte de studiu multiple. Astfel, prin noile tipuri de burse Erasmus, studenţii vor putea veni să studieze în ţara noastră în două sau mai multe universităţi sau vor putea beneficia de "pachete" de burse de studii şi stagii de practică din partea mai multor universităţi.


 

Etichete: erasmus ubb cluj